Web Analytics

CCIA premiază excelența în afaceri la TOPUL FIRMELOR DIN ARGEȘ 2021

de | 3.11.2021 13:30 | Actualitate, Economie

TOPUL FIRMELOR DIN ARGEȘ 2021 – barometrul performanței în afaceri

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş premiază excelenţa în afaceri printr-un eveniment business de excepție.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș realizează, începând din 1994, Topul Județean al Firmelor și premiază cele mai performante companii argeșene.
TOPUL Firmelor din Argeș este un reper pentru mediul de afaceri, un clasament al celor mai competitive firme din județ. Rezultatele consemnate reflectă nivelul de creștere economică din Argeș și totodată oglindesc extinderea companiilor argeșene pe piața națională și internatională. Topul Firmelor 2021 prezintă cele mai performante companii din șapte domenii de activitate: industrie; servicii; comerț; turism; cercetare-dezvoltare și high-tech; agricultură, silvicultură și pescuit; construcții.

CITEȘTE ȘI: Educație rutieră pentru micii piteșteni

În 2021, un număr de 1492 de firme au fost incluse în primele 3 poziții. La realizarea clasamentului Topul Firmelor 2021 au fost analizate 21.768 de bilanţuri financiar-contabile ale companiilor active în Argeș. Dintre acestea, 7.964 de bilanțuri au intrat în competiția pentru primele 3 poziții în clasament; metodologia de realizare a topurilor de firme, folosită de toate Camerele judeţene din România, se bazează pe următorii indicatori economici: cifra de afaceri netă; profitul din exploatare; rata profitului din exploatare; eficienţa utilizării resurselor umane și eficienţa utilizării capitalului angajat.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii