Web Analytics

Cazuri şi necazuri Covid sau… la oraş nu e ca la sat

de | 10.12.2020 13:20 | Actualitate, Culise

La Pitești, polițiștii locali nu mai prididesc cu verificatul persoanelor aflate în carantină și în izolare. Și pentru cei care nu au trecut prin această experiență și cărora nici nu le dorim să o facă, trebuie să le spunem și care este metoda de la bloc. Ei bine, cu numărul de telefon pe o listă dată de DSP, polițiștii locali își fac rondul zilnic și, când ajung în dreptul adresei stabilite ca fiind adresa de carantinare, sună și îi cer respectivului/respectivei să iasă la fereastră. Și, eventual, să facă cu mâna. Să trecem, însă, de la comicul acestei situații, la tragicul din zona rurală. Acolo unde nu există polițiști locali, iar rolul de gardieni publici l-au luat chiar vecinii celor carantinați. Păziți mai ceva decât la penitenciar. Sunt chiar cazuri în care cei care au avut nenorocul de a fi oficial stigmatizați cu un test pozitiv Covid (că foarte mulți nu merg să și-l facă fiindcă nu sunt obligați_, nu primesc alimente de la magazinul din sat nici la mai bine de 20 de zile după îmbolnăvire. Dacă informare nu e, ignoranța e la putere. Și… neomenia.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Răspunsul la coronavirus: 550 de milioane de euro din fondurile politicii de coeziune pentru sprijinirea IMM-urilor din România

 

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii