„Lucrurile sunt în normalitate prin numirea unui nou director la Școala Gimnazială Costești”, declară inspectorul general Tudosoiu
În luna aprilie 2023 au fost mai multe altercații între elevi la Școala Gimnazială Costești din Argeș. Mai exact, pe internet au apărut filmări în care un băiat în vârstă de 12 ani era șicanat și agresat fizic în repetate rânduri, cu pumnii, cu picioarele, de niște colege, în timpul liber, în oraș, dar și pe trotuarul de lângă școală. Același copil a fost umilit de colege și în toaleta școlii, unde a fost pus să stea în genunchi. După ce imaginile au devenit virale pe internet, pe 6 aprilie a.c., mama băiatului agresat a făcut plângere la poliție (dosar care este încă în lucru). De asemenea, ulterior, în mediul online a apărut și o altă filmare în care o fată era lovită de un băiat la intrarea în aceeași școală.
Contactat telefonic de „Jurnalul de Argeș”, inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu ne-a spus că, în urma cercetării care a avut loc la școala din Costești, față de copii s-au luat măsuri disciplinare, dar nu a fost vorba despre exmatriculări, și că, de atunci, nu au mai fost probleme.
„Cercetare la nivelul unității de învățământ. Nu știu să vă spun pe de rost sancțiunile pe care le-au primit elevii respectivi, dar știu că au fost chemate familiile la școală, s-a făcut intervenția psihologului școlii. Acum, lucrurile sunt în normalitate și prin numirea unui nou director”, ne-a mai declarat „generalul” Dumitru Tudosoiu. Noua directoare a Școlii Gimnaziale Costești este Lucreția Șerban, profesoară de matematică. Fosta directoare, Daniela Irimia, și-a dat demisia la scurt timp după începerea anchetei.
0 Comentarii