Web Analytics

Câte 50 de cadre medicale sunt vaccinate zilnic la Câmpulung

de | 7.01.2021 13:16 | Actualitate

Cincizeci de cadre medicale din Câmpulung au intrat în noul an vaccinate împotriva noului coronavirus, primul injectat fiind chiar managerul de la Municipal, doctorul chirurg Mădălin Iordache. Etapa întâi a campaniei de vaccinare anti-Covid-19 continuă și în această săptămână, consilierul primarului pe probleme de sănătate și președinte al CA la Spitalul Câmpulung, medicul Andrei Aron, declarându-ne că cei vizați sunt programați pe zile pentru a primi doza de vaccin, luni, spre exemplu, fiind vaccinați alți cincizeci de medici și asistenți medicali. Nu au fost înregistrate probleme post-administrare, iar numărul celor care refuză vaccinarea este mic, urmând ca o situație exactă să fie cunoscută la finalul acestei prime campanii de vaccinare. Este o primă etapă în care, în afară de cadrele medicale de la cele două spitale din Câmpulung, vor fi vaccinați și medicii de familie. Administrarea primei doze se face la centrul de vaccinare de la Municipal, în scurt timp urmând să fie amenajat și centrul pentru vaccinarea populației, la Policlinică. Potrivit primarului Elena Lăsconi, va fi un centru amenajat corespunzător scopului în sine, constând fie în containere speciale pentru a asigura și spațiu post-vaccinare, fie într-o construcție temporară.
C.I.B.

Citește și Spital Mioveni: 28.948 de teste efectuate pentru depistarea infecției cu Covid

Citește și Etapa a 2-a a vaccinării începe pe 15 februarie

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii