Universitatea Craiova o întâlnește joi, 5 noiembrie, de la ora 22, pe Egnatia, în Conference League, iar suporterii olteni se pregătesc pentru o nouă seară europeană pe stadionul „Ion Oblemenco”. Dar cât costă, de fapt, să mergi la meci alături de familie?
FANATIK a făcut calculele, luând în considerare prețurile biletelor și ale produselor comercializate în incinta arenei. Pentru doi părinți și un copil, nota de plată poate ajunge la câteva sute de lei, chiar și fără transport sau alte cheltuieli suplimentare.
O nouă partidă europeană, o nouă ocazie pentru suporterii Universității Craiova să-și încurajeze favoriții de pe stadionul „Ion Oblemenco”. De această dată, adversara oltenilor este Egnatia, campioana Albaniei. Pentru un suporter care dorește să vină la stadion împreună cu soția și copilul, prima cheltuială o reprezintă biletele de acces.
Cel mai ieftin tichet pentru partida cu Egnatia costă 55 de lei, la Peluza Nord, în timp ce un loc la Peluza Sud ajunge la 75 de lei. La Tribuna a II-a, prețurile sunt cuprinse între 80 și 100 de lei, iar la Tribuna I un bilet costă 120 de lei. Astfel, pentru o familie formată din doi adulți și un copil, în ipoteza în care fiecare are nevoie de un bilet, cheltuiala pornește de la 165 de lei la Peluza Nord. Dacă familia alege, spre exemplu, Peluza Sud, cele trei bilete ajung la 225 de lei, iar la Tribuna I costul urcă la 360 de lei.
Prețurile biletelor la Universitatea Craiova – Egnatia:
- Peluza Nord: 55 de lei
- Peluza Sud: 75 de lei
- Tribuna a II-a: între 80 și 100 de lei
- Tribuna I: 120 de lei
- Tribuna 0: 150 de lei
- VIP: între 200 și 250 de lei
Cât costă berea, apa și sucul
Dincolo de prețul biletelor, suporterii care vor să se bucure de o seară europeană pe stadionul „Ion Oblemenco” trebuie să ia în calcul și cheltuielile pentru băuturi și gustări. Mai ales în cazul unei familii cu un copil, câteva produse cumpărate în timpul meciului pot adăuga câteva zeci de lei la bugetul total.
Conform tarifelor deja stabilite pentru produsele comercializate la stadion, o bere la pahar de 250 ml costă 8 lei în intervalul Happy Hour, în timp ce o bere premium ajunge la 10 lei. Pentru cei care preferă băuturile fără alcool, o sticlă de apă costă 10 lei, iar un suc se vinde cu 15 lei. Suporterii care vor să ronțăie ceva pe durata partidei trebuie să plătească încă 10 lei pentru o pungă de chipsuri sau floricele.
Prețurile sunt următoarele:
- Bere la pahar (250 ml), la Happy Hour – 8 lei
- Bere premium – 10 lei
- Apă – 10 lei
- Suc – 15 lei
- Chipsuri sau floricele – 10 lei
Pentru a vedea cât poate costa o ieșire în familie la meciul cu Egnatia, FANATIK a luat în calcul un scenariu simplu: doi părinți și un copil, fiecare cu bilet la Peluza Nord. Cele trei tichete costă împreună, așadar, 165 de lei. Presupunem că tatăl cumpără o bere premium, în valoare de 10 lei, mama alege o apă la 10 lei, iar copilul primește un suc și o pungă de floricele, pentru care părinții plătesc încă 25 de lei. În acest caz, băuturile și gustările însumează 45 de lei. Nota de plată ajunge astfel la 210 lei pentru o familie de trei persoane, fără să includem transportul până la stadion, parcarea sau eventuale cumpărături suplimentare.
Dacă aceeași familie alege să urmărească partida de la Tribuna I, unde fiecare bilet costă 120 de lei, cele trei tichete însumează 360 de lei. Adăugând aceeași consumație de 45 de lei, costul total urcă la 405 lei.
- 165 lei este nota de plată minimă a unei familii cu un copil la meciurile Universității Craiova, dacă nu se consumă niciun produs
- 210 lei este nota de plată minimă a unei familii cu un copil la meciurile Universității Craiova, dacă se consumă și alimente




























0 Comentarii