Nemo Mettler a câștigat Eurovision 2024 pentru Elveția, devenind prima persoana non-binară care a triumfat la concursul de cântece. Acum, el e decis să convingă autoritățile elvețiene să permită ca persoanele non-binare să fie astfel identificate în documentele oficiale.
„În Elveția nu există nicio mențiune pentru al treilea gen. Și cred că acest lucru este absolut inacceptabil”, a declarat reporterilor artistul, după ce a fost încoronat câștigător al celei de-a 68-a ediții a concursului Eurovision. „Trebuie să schimbăm acest lucru”, a mai spus el.
Întrebat pe cine va suna mai întâi după victorie, tânărul de 24 de ani a răspuns rapid și poate surprinzător: Beat Jans, ministrul Justiției din Elveția. Cântăreţul cunoscut sub numele Nemo şi-a justificat alegerea spunând că vrea să programeze o convorbire cu acesta pentru a discuta despre drepturile persoanelor care se caracterizează ca fiind non-binare, relatează The Guardian.
Miercuri, un purtător de cuvânt al lui Beat Jans a declarat că ministrul a răspuns remarcilor într-un mesaj text adresat lui Nemo și că și-a exprimat disponibilitatea de a se întâlni. „Duminică, Beat Jans a încercat să ia legătura cu Nemo prin telefon și, de asemenea, a trimis un mesaj text cântărețului pentru a-l felicita și a-i confirma intenția sa după o întâlnire. Ambele părți caută în prezent o dată potrivită”, a declarat purtătorul de cuvânt.
În urmă cu aproximativ 18 luni, guvernul elvețian a respins propunerile de introducere a unei a treia opțiuni de gen sau a opțiunii fără gen în registrele oficiale, argumentând că modelul binar de gen continuă să fie „puternic ancorat” în societatea elvețiană. După Eurovision, dezbaterea a revenit pe prima pagină a ziarelor elvețiene săptămâna aceasta, mai ales după mesajul piesei „The Code” a lui Nemo, care sugerează călătoria personală a artistului de a sparge „codul” dintre sexe.
Persoanele non-binare, recunoscute oficial în Germania şi Australia
Mai multe țări recunosc persoanele care se identifică ca fiind non-binare în documentele oficiale, inclusiv Germania, care în 2018 a început să permită persoanelor să se înregistreze ca „diverse”, și Australia, care permite persoanelor să aleagă între masculin, feminin și nedeterminat pe pașapoarte.
0 Comentarii