Web Analytics
scris duminică, 12.05.2024

Nemo, câștigătorul Eurovision, a spart trofeul

Nemo, câștigătorul Eurovision, a spart trofeul

Nemo a câştigat duminică Eurovision pentru Elveţia cu „The Code”, un cântec foarte personal despre a fi non-binar. La doar câteva minute după ce a fost desemnat marele câștigător, reprezentantul Elveției a spart trofeul.

După ce a primit trofeul de la Loreen, reprezentanta Suediei din anul 2023, Nemo a urcat emoționat pe scenă pentru ultima interpretare. Vedeta a spart trofeul atunci când l-a așezat pe scenă.  

Citește și Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită în România

Trofeul are forma unui microfon clasic și este realizat din sticlă. 

Nu am spart doar codul, am spart şi trofeul„, a declarat reprezentantul Elveției, râzând, la conferinţa de presă de după ce a fost desemnat câștigător. 

„Sper că această competiţie va putea continua să încurajeze pacea şi demnitatea pentru fiecare”, a declarat artistul, în vârstă de 24 de ani, care a obţinut 591 de puncte, oferind micuţei ţări alpine a treia coroană, scrie Agerpres.

Nemo a obţinut 365 de puncte, dar a cucerit şi publicul care i-a adus 226 de puncte, permiţându-i cu 591 de puncte să-l depăşească pe favoritul croat Baby Lasagna, care a întrunit 547 de puncte. Ucraina s-a clasat pe locul trei (453 de puncte), iar Franţa pe locul patru (445 de puncte).

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...