Web Analytics
scris miercuri, 31.01.2024

Case de amanet din Argeș și din țară, păcălite cu bijuterii false. Metoda folosită

Mai multe case de amanet din Argeș, Dâmbovița, Prahova, Caraș-Severin și Constanța au fost păcălite de o grupare infracțională. Încă din 2021, membrii rețelei au oferit bijuterii contrafăcute, cu un strat consistent de aur deasupra pentru a distrage atenția, au plătit un comision pentru a câștiga încrederea operatorilor și nu s-au mai întors să ridice obiectele amanetate. Prejudiciul se ridică la 2.000.000 lei.

Case de amanet din Argeș și din țară, păcălite cu bijuterii false. Metoda folosită

Miercuri, 31 ianuarie, polițiștii BCCO și procurorii DIICOT – Pitești au făcut 27 percheziții domiciliare la locuințele persoanelor cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, tentativă la înșelaciune și punerea în circulație de valori falsificate străine.

14 persoane urmează să fie audiate la sediile Poliției Române și DIICOT Pitești.

Citește și Site-ul Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică, atacat de hackeri

„Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu luna noiembrie 2021 și până în prezent, membrii unui grup infracțional organizat ar fi indus în eroare operatorii unor case de amanet, cu sediile în județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Caraș-Severin și Constanța, prin plasarea de bijuterii și monede din aur (ducați) contrafăcute și prin solicitarea de împrumuturi în baza contractelor de amanet încheiate, cauzând în patrimoniile unor persoane, identificate până în prezent, un prejudiciu estimat la aproximativ 2.000.000 de lei.

Membrii grupului infracțional i-ar fi asigurat pe operatorii caselor de amanet că vor respecta obligațiile contractuale, iar, pentru a le câștiga încrederea, ar fi achitat în avans comisionul, însă după împlinirea termenului pentru care ar fi fost încheiate contractele nu s-ar mai fi prezentat să revendice și să ridice obiectele amanetate.

Metodele convenționale de verificare utilizate de operatorii caselor de amanet nu ar fi putut descoperi falsul, întrucât obiectele ar fi fost minuțios lucrate și ar fi avut un înveliș consistent din aur.

De asemenea, pe durata procedurii de introducere în regim de amanet a bijuteriilor și monedelor contrafăcute, persoanele cercetate ar fi manifestat un comportament menit să distragă atenția angajaților pentru ca verificarea autenticității bunurilor să fie superficială”, a transmis IPJ Argeș.

Citește și Percheziții în Argeș la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani

Au fost descoperite, printre altele, bijuterii susceptibile a fi contrafăcute, telefoane mobile, documente cu valoare probatorie și bani.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Acțiunile au fost realizate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brăila, al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandameriei, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, ai grupărilor de jandarmi mobile din Craiova, Ploiești și Timișoara.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *