Luni, 7 Martie, în fața unei săli arhipline, Dan Puric a susținut o foarte interesantă conferință despre iubire. Dacă evenimentul în sine a fost unul special și aplaudat, organizarea a fost una de doi lei și a pus în pericol la final integritatea celor 800 de spectatori. Concret, după terminarea spectacolului, una dintre ieșiri, cea care dă înspre Complexul Fortuna, a fost închisă, contrar normelor de prevenire a incendiilor. Iar toată lumea s-a bulucit spre singura intrare rămasă deschisă, mai multe persoane fiind la un pas să fie strivite. Motivul închiderii uneia dintre uși este revoltător: organizatorii au dorit ca toată lumea să se ducă spre ieșirea dinspre Prefectură, pentru că acolo se amenajase un stand cu cărțile lui Dan Puric. Dacă oamenii ar fi ieșit și pe cealaltă parte, numărul cumpărătorilor de cărți s-ar fi redus drastic. Așa, spiritul mercantil a avut de câștigat în dauna siguranței sutelor de spectatori. Ne întrebăm firesc cum de a acceptat directorul Nicolae Crețu să încalce normele de siguranță de dragul unei chirii. Și ne mai întrebăm mai ales de ce oficialii ISU Argeș ezită în continuare să dea amenzi la Casa Sindicatelor Pitești, în condițiile în care anul trecut au fost mai multe sesizări ale spectatorilor cu privire că la concertele Filarmonicii Pitești ușa care dă înspre „Fortuna” e închisă. Cine știe, poate că prefectul Cristian Soare ori viceprimarul Cornel Ionică vor avea până la urmă reacție concretă la această problemă deloc de neglijat… (ELECTRO-CUTARE)

După Mânăstirea ortodoxă, și Bărăția catolică a Câmpulungului va intra în reabilitare
Un alt simbol al Câmpulungului va fi reabilitat și pus în valoare printr-un demers care a fost...
0 Comentarii