Călătorul care străbate la pas Bulevardul Negru Vodă din Câmpulung, fosta Uliță Mare a Târgului, venind dinspre biserica Domnească și îndreptându-se spre Bărăție, poate remarca vizavi de Hotelul Regal o veche clădire ce are încastrată în fațada ei principală o Cruce de piatră frumos lucrată.

Câmpulungul poate fi numit pe bună dreptate orașul crucilor votive de piatră, căci de sute de ani peste cincizeci de exemplare străjuiesc tăcute incintele bisericilor și răspântiile drumurilor.

Crucea Jurământului este datată la 1674

Povestea acestei cruci începe în ziua de Crăciun a anului 1674, într-o zi friguroasă de iarnă, când după slujba solemnă de dimineață, întreaga suflare a orașului, cu mic cu mare, cu preoții și cu bătrânii, s-a adunat în Piața cea din mijlocul târgului, spre a asista la un eveniment marcant pentru viața comunității lor. Județul Andrea, un sas de confesiune catolică, împreună cu cei 12 pârgari, înălțau aici o impunătoare Cruce de piatră, cunoscută mai târziu sub numele de Crucea Jurământului. Minunat împodobită de neîntrecuții pietrari câmpulungeni, ea cuprindea un important hrisov domnesc emis în acel an de către Duca Vodă. Decorul brațelor superioare ale Crucii, înaltă de aproape 2,50 m, îi conferă acesteia un caracter inegalabil din punct de vedere artistic între toate crucile orașului. Pe lângă o serie de monograme grecești și de inițiale slavone, întâlnim motive vegetale, geometrice și astrale, așezate într-o schemă compozițională minuțios elaborată. Toate aceste semne, greu de înțeles azi, îi determină pe trecătorii curioși să le interpreteze în fel și chip, fie ca semne ale unui alfabet ezoteric, fie ca litere ebraice.

Hrisovul domnesc săpat în Crucea Jurământului

Textul inscripției este săpat în relief, iar între primele rânduri este intercalată stema Țării Românești (acvila cruciată) ce-i conferă un caracter oficial. După invocația de început a Sfintei Treimi, este menționat hramul căruia îi este închinată Crucea (Nașterea Domnului) și apoi domnitorul în funcție Duca Vodă și familia sa. După textul propriu-zis al hrisovului se adaugă, la final, numele ispravnicului crucii (Andrea județul cu 12 pârgari) și precizarea datei (luna decembrie, ziua 25, anul 1674). Hrisovul domnesc săpat în Crucea Jurământului o așează în categoria acelor „tocmeli, legături sau întăriri” domnești scrise pe piatră, numite generic „Cruci hrisov” foarte rar întâlnite în Țara Românească. Se mai cunosc doar alte patru asemenea exemplare, care se păstrează până astăzi. Hrisovul săpat în piatra Crucii Jurământului este hrisovul prin care Gheorghe Duca Vodă confirma în 1674 vechile privilegii ale orășenilor câmpulungeni. Potrivit inscripției de pe Cruce, aceste privilegii fuseseră conferite în 1215 de către Radu Negru Vodă, legendarul întemeietor al orașului și al Țării Românești. Ceea ce se poate afirma cu certitudine este că orașul Câmpulung „a fost orașul cu cele mai vechi privilegii și cu cea mai extinsă autonomie din Țara Românească”. Dintre numeroasele privilegii ale câmpulungenilor, hrisovul de pe Cruce se referă la autonomia juridică, adică la dreptul orășenilor de a fi judecați doar de conducerea orașului, fără amestecul vreunei instanțe străine (pârcălabii orașului sau călugării mânăstirii Câmpulung) și la privilegiul fiscal, adică la scutirea de diverse taxe („vama de pâine, de vama domnească și de vamă ori din ce vor vinde”).

Jurământul la cruce al judeților

Ca simbol al autonomiei și privilegiilor urbane, Crucea îndeplinea un rol solemn în cadrul ceremoniei de investitură a judeților, care în fața ei jurau să apere aceste drepturi. O descriere amănunțită a acestui ceremonial, așa cum se desfășura el la începutul secolului al XIX-lea, o găsim în Istoria Câmpulungului publicată în 1855-1856 de pașoptistul C. D. Aricescu, câmpulungean de origine. Potrivit acestuia, „prezidentul comunei” era ales anual, a treia zi de Paști, de către pârgari „dintre cetăţenii cei mai oneşti şi drepţi sau cei mai cu influenţă la pârgari şi la popor”. După rânduiala ce avea loc în biserica mănăstirii, în cadrul căreia noul ales rostea „jurământul de dreptate şi credinţă către legi şi către popor”, urma o alta în Piața orașului. Aici județul ajungea în fruntea unei impresionante procesiuni, „în sunetul campanelor şi al aclamaţiilor populare, înconjurat de pârgari, precedat de lictori şi urmat de notabilii şi de tot poporul”. În fața Crucii jurământului, el „repeta jurământul de credinţă” făcut în fața altarului, „săruta crucea”, după care „era ridicat de trei ori pe umerii pârgarilor, în întreită strigare a alegătorilor şi a poporului: «Să trăiască jupan judeţul!»”.

În timpul războiului ruso-turc Crucea este grav avariată

Originalul crucii din 1674 nu se afla încastrat în zidul casei, așa cum o vom pomeni ulterior, ci în zidul împrejmuitor al curții, adăpostită într-un edicul, în interiorul căruia ardea o candelă. Nicolae băcanul a intrat în posesia locului în fața căruia se afla Crucea Jurământului și a refăcut una dintre clădirile avariate ale Școlii. În primăvara lui 1787 moare, iar casa rămâne soției sale Maria și fiului său Sterie postelnicul. După numai câteva luni, în timpul răzmeriței (războiul ruso-turc), Crucea este grav avariată. Din inițiativa lui Sterie ea este consolidată și fixată în zidul împrejmuitor al curții. El își aduce aportul și la ridicarea Crucii copie în 1790, așezată în fața originalului din 1674. Acest Sterie a fost județ al orașului, deținând această funcție în repetate rânduri în răstimp de 20 de ani, din 1785 până în 1805.

Cum a ajuns Casa cu Cruce în posesia familiei Ionescu-Berechet

De la Sterie casa cu Cruce ajunge în circumstanțe mai greu de precizat, la un bogat negustor boiangiu, venit din „părțile sărbești” cândva după 1800, pe nume Nicola Todorovici. În 1848, Nicola Boiangiu moare de holeră, înainte de a împlini 50 de ani, iar casa sa este moștenită succesiv de ginerii săi. De la unul dintre aceștia o cumpără pe la 1860 un alt bogat negustor câmpulungean, Nicolae Nicolau, care în scurt timp o va vinde nepotului său de soră, Nae Ionescu-Berechet, tatăl arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet și străbunicul autorului. În 1874, Crucea lui Duca Vodă se afla tot în zidul împrejmuitor al curții, în schimb copia sa se afla acum în curte, unde o semnalează Dimitrie Papazoglu chiar în acel an. Câțiva ani mai târziu, în 1889, Grigore Tocilescu o găsește tot în curte și cere insistent transferarea sa la Muzeul pe care intenționa să-l organizeze în oraș.
La scurt timp după vizita lui Papazoglu, vechiul zid împrejmuitor al curții a cedat sub povara anilor și odată cu el s-a prăbușit și Crucea Jurământului, deja puternic fisurată. În 1885 Nae Ionescu-Berechet, care avea acum patru copii, va construi o clădire cu etaj la stradă, în locul porții căruțabile de odinioară. La etaj erau camere de locuit, care comunicau, printr-o scară ce cobora într-un cerdac, cu vechiul corp de casă din vremea lui Nicola Boiangiul sau poate din vremea lui Sterie județul. La parter se afla prăvălia lui Nae, în fațada căreia el a încastrat Crucea Jurământului, spre a o păstra în siguranță, pe locul ei consacrat și pentru a avea o pavăză ocrotitoare a casei și a familiei sale.
Sursa: historia.ro