Web Analytics
scris joi, 04.08.2022

Cariera Mariei Cârneci a fost influenţată de o profesoară din Muscel

Ligia Vișoiu este un profesor renumit printre musceleni, însă nu doar în rândul acestora. Dincolo de faptul că a predat biologia multor generații de elevi de la fostul Liceu de fete, apoi Liceul Chimic, actualul ”Dan Barbilian”, ea este recunoscută și datorită activității în domeniul literelor și al artelor plastice. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, iar una dintre creațiile sale literare are un accent biografic, în condițiile în care Ligia Vișoiu a avut de suferit din partea Securității. Tocmai de aceea a ales să plece în Statele Unite ale Americii, neuitând, însă, de locurile natale, de comuna Mioarele, în care s-a născut în 1937, și de întreaga zonă Muscel.

Cariera Mariei Cârneci a fost influenţată de o profesoară din Muscel

„Cătăline, vino, măi, la Câmpulung”

Tocmai această legătură puternică cu plaiurile muscelene a făcut-o pe Ligia Vișoiu să îl îndemne recent pe Cătălin Măruță să vină pe la Câmpulung, să guste merele crescute pe muscele. S-a întâmplat chiar în emisiunea ”La Măruță”, acolo unde profesoara a fost invitată pe cale video. Motivul a fost unul inedit, ținând de interpreta de muzică populară care era invitată în platou, adică de Maria Cârneci.

Născută în 1953 la Perșinari, în Dâmbovița, adică în localitatea natală a lui Ion Dolănescu, Maria Cârneci a făcut liceul la Câmpulung Muscel. Și a avut-o ca dirigintă chiar pe Ligia Vișoiu, cea care avea să influențeze decisiv cariera artistică a tinerei dâmbovițene.

Citește și Mioveni. Defilare în port popular românesc

”Eram Baiazid cu ei la biologie, dar și mama lor la dirigenție”, a povestit Ligia Vișoiu, caracterizând relația pe care o avea cu elevii săi. ”Eram tânără atunci (n.r.: anii ´60 ai secolului trecut), îi consideram pe elevi ca pe copiii mei de acasă”, își amintește profesoara.
Și s-a întâmplat că Maria Cârneci, Mariana, după cum îi spunea și îi spune Ligia Vișoiu, să aibă talent la cântat, talent manifestat de regulă la serbări școlare. Un anunț pentru preselecție la valorosul concurs național ”Floarea din grădină”, organizat de TVR, a pus-o în dificultate.

”Eram cea mai mică dintre cinci copii la părinți, eram în clasa a IX-a, stăteam la cămin și nu aveam bani. Dar mi-am făcut curaj și am vorbit cu tovarășa dirigintă despre concurs și de acolo a început totul. M-a îmbrăcat, că avea două fete, și m-a dus soțul dumneaei cu mașina la Râmnicu Vâlcea”, povestește Maria Cârneci.
”Am cântat tot drumul împreună cu ea”, își amintește Ligia Vișoiu cum a reușit să o scape de emoții pe Mariana. Iar de la trecerea acelei preselecții a urmat avansarea în carieră artistică a Mariei Cârneci. Avea să câștige ”Floarea din grădină” peste un timp, în 1979.
C.I. BUTOIU

Citește și Aproape 600 de dansatori au dat viață Concursului de dans popular pentru copii și tineri ”Gh. Popescu-Județ”

Citește și Piese românești de mare popularitate în interpretarea Analiei Selis, la Filarmonicii Pitești

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...