Web Analytics

Caricatura românească din perioada interbelică

de | 16.06.2017 11:34 | Cultură

9 03Până pe 30 iunie, la Biblioteca Județeană Argeș, la etajul al 2-lea, este deschisă expoziția Caricatura românească din perioada interbelică, expoziție care prezintă lucrările unor caricaturişti ai vremii, apărute în revistele „Furnica” (1923 – 1929) și „Realitatea ilustrată” (1929), existente în colecțiile Secției Presă/Legislație ale Bibliotecii Județene Argeș.

Ca să poţi să-i faci faţă, trebuie să înfrunţi realitatea cu toate armele de care dispui. Oamenii şi-au dat seama de mult de asta, aşa încât acea „critică a realităţii”, cum este considerată caricatura, a apărut devreme, unii identificând-o chiar cu desenele rupestre, care, şi ele, reprezintă o stilizare a unor aspecte de viaţă. Totuşi, adevăratele caricaturi, în sensul dat de noi azi termenului (un desen ce reprezintă o persoană sau o situaţie prin exagerarea intenţionată a unor trăsături, de obicei negative, având scopuri satirice sau umoristice), au venit pe lume mult mai târziu, fiind o „invenţie” a omului modern.
Dacă cineva s-ar uita acum, retroactiv, la caricaturile lumii, ar avea în faţa ochilor o uriaşă retrospectivă, o oglindă satirică a ceea ce s-a petrecut, de-a lungul timpului, în societate.  La începuturile caricaturii româneşti, la mijlocul secolului al XIX-lea, caricaturiştii vremii, spre deosebire de urmaşii lor de astăzi, nu se rezumau la situaţii şi personalităţi naţionale, ci urmăreau evenimentele europene, comentând grafic tot ceea ce avea relevanţă pentru cititorii de ziare. Care cititori aveau şi ei un cu totul alt profil, fiind pasionaţi de asemenea comentarii şi, în general, de mersul istoriei la care luau parte direct.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii