Web Analytics
scris vineri, 24.02.2023

Cargo sărbătoreşte 20 de ani de la apariţia hit-ului „Dacă ploaia s-ar opri”

Trupa Cargo sărbătoreşte 20 de ani de la apariţia hit-ului „Dacă ploaia s-ar opri”, vineri, la Sala Palatului. Pe lângă single-ul „Dacă ploaia s-ar opri”, formaţia a pregătit un playlist dedicat baladelor trupei în show-ul intitulat „Balade Rock”, potrivit site-ului Sălii Palatului, relatează Agerpres.

Cargo sărbătoreşte 20 de ani de la apariţia hit-ului „Dacă ploaia s-ar opri”

Bilete se pot achiziţiona de la Sala Palatului la preţuri cuprinse între 100 de lei şi 220 de lei.

Citește și: Echipa de robotică, “BROBOTI” a Colegiului Naţional “Ion C. Brătianu“ calificată la etapa naţională

Formaţia Cargo a fost înfiinţată de Adi Bărar, la Timişoara, în anul 1985. De-a lungul anilor, în cadrul formaţiei au avut loc mai multe schimbări de componenţă, formula actuală fiind Adrian „Baciu” Igrişan (voce/chitară), Tavi Pilan (tobe), Alin Achim (bass), Ionuţ Cârjă (clape) şi David Cristian (chitară).

În 2015, membrii trupei Cargo au primit Ordinul Cultural în Grad de Cavaler de la preşedintele Klaus Iohannis – „pentru contribuţia deosebită la promovarea muzicii rock în România şi îmbogăţirea patrimoniului acestui gen muzical” – şi au devenit cetăţeni de onoare ai oraşului Timişoara.

Chitaristul şi compozitorul Adi Bărar, fondator al trupei rock Cargo, a murit în 8 martie 2021, la vârsta de 61 de ani, după ce a fost confirmat cu COVID și era internat în stare gravă pe Secţia ATI a Spitalului Judeţean Timişoara.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *