Web Analytics

„Cardinalul Richelieu”, Dan Obrocea, a respins cu casele protestele cântăreţilor bisericeşti

de | 19.01.2012 14:02 | Dezvăluiri

# Secretele întunecate ale Arhiepiscopiei (XXI). Într-o vreme în care protestele se țin lanț în toată țara, iar guvernanții dau din colț în colț nemaiștiind pe unde să scoată cămașa, și Arhiepiscopia a intrat în această horă revoluționară, având parte zilele trecute de musafiri indignați. Este vorba de un grup măricel provenind din personalul neclerical angajat la parohii, care a ținut să-și manifeste nemulțumirea față de niște încurcături financiare soldate cu tăierea unor sume din salarii. Cum majoritatea protestatarilor era compusă din cântăreți ai bisericilor, nu este greu de dedus că manifestația a fost destul de zgomotoasă. Ce e drept, cântăreții n-au făcut-o și melodioasă, dar în orice caz, a fost destul de consistentă ca număr de decibeli. Nu s-au aruncat însă și cu pietroaie, n-au fost nici ciomege, nu s-au tras nici clopotele, așadar n-a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine, de gaze lacrimogene și stropirea cu tunuri de aghiasmă. Așadar, după o perioadă de ceva agitație, protestul a luat sfârșit într-o notă cuvioasă, chiar dacă lucrurile reclamate nu sunt deloc lămurite. După cum vom vedea în cele ce urmează.
Întreg personalul neclerical din parohiile eparhiei trece de câteva săptămâni prin grele încercări financiare. Vorbim aici de cântăreții bisericilor, paracliserii, clopotarii, femeile de serviciu, în fine, de tot personalul cu sarcini administrative în biserici, care numără în total mai multe sute de persoane. Plătiți de la buget, prin intermediul Consiliului Județean, nu se știe cum au fost săriți de schema reducerii de salariu promovată în 2010 prin vestita ordonanță a guvernului Boc, de diminuare a lefurilor personalului bugetar cu 25%. Chiar dacă nimeni n-a explicat până acum oficial acest fenomen, se vorbește că după verificările făcute de corpul de audit intern al CJ, s-a dispus ca toți cei aflați în această situație, să returneze banii primiți de atunci în plus la salariu, adică netunși cu foarfeca de 25%. De aici au început belelele, lumea fiind pe bună dreptate nemulțumită că trebuie să dea înapoi sume care, adunate pe luni întregi, se rotunjesc într-un mod extrem de neplăcut. Să nu uităm că vorbim aici de oameni în majoritate foarte săraci, cu salarii de mizerie, în care minimul pe economie este piatră de temelie, cu rate la bănci și alte probleme care le îngreunează soarta. Iată de ce toată încurcătura i-a adus pe mulți în pragul disperării. Se știe că la nivelul CJ se caută soluții pentru rezolvarea neplăcutei situații, dar deocamdată treaba rămâne încă foarte încurcată. Dovadă și protestele despre care am vorbit.

Dan Obrocea l-a depășit pe Năstase la case

La rândul lor, și capii eparhiei au început să dea din colț în colț, pentru că și lor le aparține o mare parte din vină pentru situația creată. Având mână doar de luat și prea ocupați să adune bani din toate părțile, i-a durut în cot de soarta slujbașilor mărunți din parohii, care se văd iată amenințați să bage mâna adânc în propriile buzunare, prin care în majoritatea cazurilor bate vântul. Nu același lucru se poate spune însă de principalul suspect în comiterea acestei neglijențe. Nimeni altul decât părintele Dan Obrocea, consilierul administrativ bisericesc, deci omul care are în fișa postului la Arhiepiscopie supravegherea tuturor treburilor administrative, inclusiv a personalului neclerical. Poreclit Cardinalul Richelieu, pentru șiretenia cu care urzește ițe și șușotește ziceri viclene când la urechile lui Calinic, când la urechile lui Caliopie, Obrocea a profitat din plin de abilul său joc, fiind astăzi un personaj care îl trage serios de sutană pe Caliopie, ca influență în cadrul eparhiei. Influența înseamnă și privilegii, iar cum banul este principalul stăpân la Arhiepiscopie, Richelieu s-a conformat cu multă sprinteneală acestei stări de fapt. Mai precis, a început să cadă tot mai răpus farmecelor rezultate din strălucirea ochiului dracului, adunând în pungă mulțime de arginți. Rezultatul se poate vedea și cu ochiul dracului, dar și cu ochiul liber, în mai multe locații din județ. În special în satul Bârseștii de Sus din comuna Tigveni, acolo unde tronează niște căsoaie de toată frumusețea izvorâte din credința neclintită ca fier betonul a consilierului administrativ al eparhiei.

Vă lăsăm pe dumneavoastră să comentați arhitectura ambițioasă a construcțiilor, dotate și cu anexe încăpătoare, iar dacă aveți ceva sugestii de modificare, trimiteți-le pe adresa noastră sau la Arhiepiscopie, pentru ca părintele să mai umble nițel în conturi, făcând rectificările de rigoare. Să nu credeți însă că Dan Obrocea face naveta zilnic de la Tigveni la Arhiepiscopie, de la casele unde s-a adăpostit pe sine și familia, la serviciu și retur. Ce e drept, omul este precaut și s-a dotat și cu un 4X4 de tip Kia, cu care poate devora în scurt timp distanța cu pricina. Totuși, preventiv, pentru cazurile când se simte obosit și îl răpun problemele duhovnicești, dar mai ales bănești, mai are în patrimoniul spiritual și un apartament high-quality, plasat în centrul municipiului Curtea de Argeș. Iată deci de pe ce poziții de negociere s-au desfășurat protestele cântăreților și celorlalți slujbași ai eparhiei, arși la salariile deja de mizerie. Obrocea, Caliopie și ceilalți nababi ai Arhiepiscopiei, cocoțați pe jilțul bogăției lor nemăsurate, iar amărâții, întâi supărați, iar apoi cu capul plecat față de preamăritele fețe bănești.
Mihai BĂDESCU

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii