# În vârstă de 51 de ani, supranumit și ”Instalatorul”, fratele mai mare al lui Nicola a fost reținut când se dădea jos din avionul de București
Sâmbătă, 19 octombrie, pe Aeroportul Capodichino din Napoli a fost arestat și condus în închisoarea Secondigliano Vincenzo, fratele mai mare al lui Nicola Inquieto. Anchetatorii Direcției Investigative Antimafia au pus astfel în aplicare un mandat de arestare emis pe numele lui Vincenzo de magistrații napoletani. Conform anchetatorilor, acesta gestiona în România, la Pitești, imperiul imobiliar creat în contul bossului mafiot Michelle Zagaria, după arestarea fratelui Nicola, în aprilie 2018.
În vârstă de 51 de ani, Vincenzo Inquieto, poreclit “Il tubista“ (”Instalatorul”), așa cum apare chiar și în dosarul de anchetă penală, este cel care i-a construit un buncăr bossului Zagaria în subsolul casei familiei Inquieto din Casapessena. O redută de 20 mp unde Zagaria s-a ascuns mulți ani și de unde își comanda fidelii folosind un ingenios sistem de interfon. După ce a făcut deja patru ani de închisoare pentru complicitate în Italia, fiind eliberat în aprilie 2015, Vincenzo s-a refugiat la fratele său, la Pitești. Iar aici Nicola, fratele mai mic, i-a construit o vilă în Găvana III, la liziera Pădurii Trivale, într-o zonă rezidențială, unde Vincenzo a locuit netulburat, împreună cu iubita lui, o frumoasă asistentă de la un spital de stat din Pitești. Vincenzo Inquieto a fost capturat de carabinieri în momentul în care a coborât din avionul cu care venise de la București.
Ziariștii italieni vorbesc despre imperiul imobiliar de la Pitești al Camorrei
Între Zagaria, capul grupării mafiote din Caserta, provincia Campania, și familia lui Vincenzo Inquieto exista, potrivit martorilor din dosar, o legătură strânsă, aproape fraternă, bossul încrezându-se orbește în aceștia. El a implicat astfel întreaga familie Inquieto în afacerile ilegale, publice sau private, în Italia, apoi în România. „În aprilie 2018, Direcția Antimafia i-a arestat pe frații lui Vincenzo, Nicola și Giuseppe, punând sub sechestru peste patru sute de apartamente, la Pitești, pentru o valoare de zeci de milioane de euro. Pentru anchetatori, imperiul imobiliar de la Pitești ar fi reprezentat o parte a comorii bossului Zagaria. Nicola Inquieto a fost recent condamnat la 16 ani de detenție cu executare și se află încă în închisoare în Italia, unde a fost predat, temporar, de autoritățile române. Celălalt, Giuseppe, a fost, în schimb, absolvit de vreo vină”, a scris ”Il Mattino di Caserta” duminică, 20 octombrie 2019, titrând: „Camorra a capturat la Capodichino brațul drept al bossului Zagaria”. Ziariștii italieni au afirmat chiar că este „una grande notizia” (n.red. – ”o știre-bombă”).
0 Comentarii