Web Analytics
scris joi, 12.09.2024

Când vor fi livrați banii pentru pensiile recalculate greșit

Casa de Pensii a anunțat că neconcordanţele apărute odată cu transmiterea deciziilor de recalculare şi a taloanelor de pensie au fost identificate şi vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil. Pensionarii vor primi sumele cuvenite începând cu data intrării în vigoare a noii legi.

Când vor fi livrați banii pentru pensiile recalculate greșit

Citește și: Accident în Argeș. O mașină a ajuns cu roțile-n sus, pe câmp

„În această perioadă, odată cu transmiterea deciziilor de recalculare şi a taloanelor de pensie, au apărut unele neconcordanţe. Facem referire în special la situaţia în care pensionarul a primit talonul de plată cu pensia aferentă lunii august 2024 deşi intrase în posesia deciziei de recalculare în cuprinsul căreia era evidenţiat un venit mai mare. Aceste situaţii izolate au fost determinate de perioada foarte scurtă avută la dispoziţie pentru emiterea a peste 4,6 milioane de decizii. Aceste disfuncţionalităţi au fost identificate şi vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, urmând ca pensionarii să primească sumele cuvenite începând cu data intrării în vigoare a noii legi”, a transmis  CNPP .

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită