Web Analytics

articol scris joi, 31 iulie 2025

Când vor fi alimentate cardurile pentru alimente?

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat, într-un interviu la Antena 3 CNN, că plățile restante pe cardurile sociale vor fi efectuate până la sfârșitul anului 2025. El a explicat că întârzierea a fost cauzată de cheltuielile excesive din 2024, când guvernul precedent a utilizat aproape integral fondurile europene alocate pentru sprijinul acordat persoanelor vulnerabile. Ministrul a precizat că prima tranșă de plăți în valoare de 125 de lei per beneficiar ar putea fi livrată în toamna acestui an.

Citește și Un tânăr a agresat sexual o fetiță de 11 ani, în Pitești

„După cum vă spuneam, sunt aceste măsuri pe care noi le avem finanțate din fonduri europene. Și ceea ce cumva merită subliniat e că România a folosit în 2022-23 circa 580 milioane de euro din acești bani, iar în 2024, un an mai special, a folosit 300 de milioane de euro din aceste fonduri, dintr-o alocare de 865 milioane de euro în total. Practic, în această perioadă, și vă las și pe dumneavoastră și pe cei care ne urmăresc să înțeleagă motivele, s-au cheltuit, practic, toți banii pe care-i aveam pe perioada 2021-2027. Practic, în anul acesta, ce a fost nevoie a fost să suplimentăm bugetul din alte operațiuni ca să putem să ne asigurăm că avem resurse măcar pentru aceste plăți, pe cardurile care au aceste plăți de 125 lei de două ori pe an prinse în legislație pentru categoriile cele mai vulnerabile din România, pentru care o sumă de 125 de lei este o sumă care contează și asta este un mesaj important – înțelegem semnificația, și pentru asta am căzut de comun acord cu Comisia să facem un ultim efort de a suplimenta și a acoperi aceste două plăți de 125 de lei. Prin urmare, cei care pun aceste întrebări legitime trebuie să știe că lucrăm la reașeazarea cadrului normativ astfel încât, pe de-o parte, să nu trebuiască să reemitem cardurile doar pentru anul acesta din nou și asta e ceva ce m-am bucurat să găsesc  - receptivitate de la emitenții de carduri. Se folosesc și la tichetele de masă, vrem să evităm situația în care se reemite, se transportă. Vestea bună e că pentru aceste două plăți de 125 lei avem și resursa și putem și să le luăm în calcul pentru a le face până la sfârșitul anului”, a spus Pîslaru.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Leo Messi, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa de Universitatea din Buenos Aires

Leo Messi își va lua adio de la naționala Argentinei într-un amical cu Benin, însă înaintea acestui meci va avea […] Citește!

Cristiano Ronaldo, „devoratorul” de antrenori!

Cristiano Ronaldo este în centrul unui nou scandal, de data aceasta la naționala Portugaliei. CR7 a avut un conflict cu […] Citește!

Gică Hagi, înainte de Polonia – România: „Să construim o mentalitate de învingător, nimic altceva!”

Gheorghe Hagi, selecționerul naționalei României, a susținut, la „The Westin Hotel” din Varșovia, conferința de presă premergătoare partidei cu Polonia, […] Citește!

11 primari își pierd mandatele după intrarea în vigoare a noii Legi a integrității. Printre ei, Dominic Fritz

Dominic Fritz și alți 10 primari și-au pierdut joi mandatele, după aplicarea noilor prevederi privind integritatea în funcțiile publice. În […] Citește!

Un român de 24 de ani, reținut într-o anchetă internațională privind furtul de date

Un român în vârstă de 24 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT într-un dosar internațional privind activitatea unei […] Citește!

A pierdut 450.000 de lei într-o escrocherie online. Credea că vorbește cu un celebru actor sud-coreean

O femeie de 56 de ani din Buzău ar fi rămas fără aproximativ 450.000 de lei după ce ar fi […] Citește!

Polonia – România, vineri, 2 octombrie, de la ora 21.45. Ce jucători a lăsat Hagi pe dinafară

România mai are de disputat două meciuri în această acțiune din Liga Națiunilor, iar naționala lui Gică Hagi este obligată […] Citește!

Rapid a pierdut procesul cu Costel Gâlcă. Clubul trebuie să-i plătească 40.000 de euro fostului antrenor

Rapid a pierdut în primă instanță procesul intentat de fostul antrenor Costel Gâlcă și trei dintre membrii staffului său. Camera […] Citește!

Incendii puternice în două județe: elicoptere Black Hawk și avioane Spartan, trimise în lupta cu focul

Mobilizare amplă pentru stingerea incendiilor de vegetație din Caraș-Severin și Vâlcea. Peste 180 de pompieri și reprezentanți ai structurilor silvice […] Citește!

A fost ales căpitanul Portugaliei, după ce Cristiano Ronaldo a plecat din cantonament

Portugalia joacă fără Cristiano Ronaldo (41 de ani) meciul cu Danemarca, din etapa a treia în Liga Națiunilor.  Atacantul a […] Citește!

Dronă rusească, prăbușită în apropierea unui reactor nuclear din Kiev: incendiu în institut, autoritățile anunță nivel normal al radiațiilor

Un atac cu dronă atribuit Rusiei a vizat teritoriul Institutului de Cercetări Nucleare din Kiev, unde se află reactorul de […] Citește!

Trei minori, arestați după ce un tânăr de 25 de ani a murit în urma unei bătăi, la Fălticeni

Cei trei minori din județul Suceava, cu vârste între 15 și 17 ani, acuzați că au bătut mortal un tânăr […] Citește!

Omul săptămânii

Marta Sandu Ofrim

Opinie

Despre vremuri triste, cu sărbători pentru alegători

Din ediția tipărită

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!

O echipă venită să prindă câini fără stăpân la Ștefănești s-a trezit că trebuie, mai întâi, să evite un om al legii aflat în concediu

La Ștefănești, pe 17 septembrie 2026, trebuiau prinși câini fără stăpân, în urma unui contract de capturare a animalelor, cu […] Citește!

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc. Doar ca și-a schimbat poziția, mutându-se spre dorsoventral, singura zonă […] Citește!

Foto-pamflete

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!