Avem, la Pitești, o serioasă problemă de identitate. Când spui Pitești, la ce te gândești mai întâi? Nu neapărat la primul lucru, dar și la altele, dintre cele care să îți asigure o carte de vizită.

Mulți vor spune „Dacia”, dar uzina e la Mioveni, într-un alt oraș. Nu mai poți pomeni de Petrochimie, de Alprom, de Fabrica de Bere și de alte mari întreprinderi, pentru că de mulți ani au dat faliment, ba chiar unele au fost rase de pe suprafața pământului. Nu putem invoca mall-rile apărute, sunt în toată țara și în toată lumea. S-a uitat că acum vreun deceniu eram patria permiselor auto vândute de poliție…

Să spui Pitești, orașul lui Dobrin? Al echipei FC Argeș? Al „Simfoniei Lalelelor”? Sau al Brătienilor, cum a fost numit în presa bucureșteană, în frunte cu Eminescu, vreme de aproape 100 de ani? Sau al lui Zavaidoc? Asta înseamnă să te raportezi la un trecut mai apropiat sau mai îndepărtat. Care pentru cei de azi nu mai înseamnă nimic. Mai rămâne Pădurea Trivale, singurul loc rămas neschimbat de o sută și ceva de ani.

Ne mândrim cu orașul nostru, dar trebuie știut că, pe plan internațional, Piteștiul este cunoscut prin „Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură”. S-au scris multe cărți traduse în multe limbi, s-au făcut zeci de documentare și filme. Și atunci avem o problemă.
Trebuie făcut ceva, pentru ca orașul să se deosebească de alte orașe, să aibă un „ce” aparte și atunci când te recomanzi, în țară, că ești din Pitești, interlocutorul să nu poată spune, de pildă: a, orașul cu cele mai multe ziare online, aproape o sută!
Jean Dumitraşcu

Citește și Biserica de la Închisoarea Piteşti, subiect de presă în Europa