Web Analytics
scris joi, 26.01.2023

Când încep simulările la Evaluarea Națională și BAC

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a aprobat miercuri Ordinul privind organizarea simulării Evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, în anul şcolar 2022 – 2023, potrivit Agerpres.

Când încep simulările la Evaluarea Națională și BAC

„Astăzi, 25 ianuarie 2023, am aprobat Ordinul privind organizarea simulării Evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, în anul şcolar 2022 – 2023. (…) Ordinul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial”, a anunţat ministrul.

Astfel, simularea Evaluării Naţionale va începe pe 20 martie cu proba scrisă la limba şi literatura română, iar pe 21 martie va fi susţinută proba la matematică.

Citește și: Cazul elevei otrăvite cu dezinfectant de către o colegă. Explicaţie hilară a directoarei: „A fost un joc, o prostie, (…) a vrut să facă un experiment”

Elevii de clasa a VIII-a din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 22 martie proba scrisă la limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate pe 29 martie.

Simularea probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, în anul şcolar 2022 – 2023, va începe pe 27 martie cu proba la limba şi literatura română, care va fi urmată pe 28 martie de proba obligatorie a profilului, iar pe 29 martie de proba la alegerea profilului şi specializării.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 30 martie proba scrisă la limba şi literatura maternă. Rezultate vor fi comunicate pe 6 aprilie.

Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi la simularea probelor scrise ale examenului naţional de bacalaureat, în anul şcolar 2022 – 2023, sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog. 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...