Web Analytics

articol scris miercuri, 30 aprilie 2025

Când încep înscrierile la creșele din Pitești

În perioada 19-23 mai se vor reînscrie copiii care au frecventat Creșa Pitești în anul școlar 2024-2025, urmând ca în cursul zilei de 23 mai 2025 să fie afișată lista locurilor rămase libere în fiecare creșă, după reînscrieri.

În perioada 26 mai - 6 iunie se pot depune dosarele de înscriere la creșele publice din municipiul Pitești, pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 3 ani, pentru anul școlar 2025-2026. Pot depune dosare de înscriere la creșă doar părinții copiilor cu vârsta între 3 luni și 3 ani neîmpliniți până la începerea anului școlar 2025-2026, iar în situația în care copilul împlinește vârsta de 3 ani în timpul anului școlar, acesta poate frecventa programul unității până la finalizarea anului școlar.

Dosarele de înscriere pentru ocuparea unui loc în creșe, pentru anul școlar 2025-2026, se vor putea depune la sediul biroului administrativ situat la parterul Clădirii Corp 5, în incinta Colegiului Tehnic „Dimitrie Dima”, din Aleea Ionel Grigore Rădulescu, Pitești, astfel:

- luni, marţi, miercuri, în intervalul orar 800 – 1245 , 1300-1800;

- joi, în intervalul orar 800 – 1245 , 1300-1830;

- vineri, în intervalul orar 800 – 1245 , 1300 – 1700.


Dosarele de înscriere se pot depune și prin e-mail, la adresa cresepitesti@gmail.com, cu obligația completării declarației pe propria răspundere privind corectitudinea documentelor încărcate și cunoscând prevederile Codului penal privind falsul în declarații – formular tipizat.

Citește și Programul de colectare a deșeurilor joi, 1 mai, în Pitești!

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copil de 5 ani, accidentat în Munții Rodnei. Salvamontiștii l-au coborât cu targa

O drumeție în familie s-a încheiat cu intervenția salvatorilor montani în Munții Rodnei, după ce un băiat în vârstă de […] Citește!

Incident grav la Spitalul Județean Constanța: Un pacient de 76 de ani s-a aruncat de la etajul 2

Un pacient în vârstă de 76 de ani, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, a ajuns în stare […] Citește!

Mircea Sandu, achitat în „Dosarul Buftea”! Fostul președinte al FRF fusese acuzat de delapidare și spălare de bani

Mircea Sandu (73 de ani), fostul președinte al Federației Române de Fotbal între 1990 și 2014, a fost achitat în […] Citește!

Anchetă la Costinești după descoperirea unui cadavru în apa Mării Negre. Poliția încearcă să afle cine este victima

Un apel la numărul de urgență 112 a declanșat, sâmbătă seara, o intervenție a polițiștilor în zona Costinești, după ce […] Citește!

US Open 2026 începe duminică. Doar două românce pe tabloul principal, o situație care nu s-a mai întâlnit din 2007

US Open 2026, ultimul turneu de Mare Șlem al sezonului, începe duminică, iar România va avea doar două reprezentante pe […] Citește!

Veste proastă de la hidrologi: Dunărea începe din nou să scadă, deși intrăm în toamnă

Debitul Dunării la intrarea în România va urca pentru scurt timp la 1.600 de metri cubi pe secundă, însă hidrologii […] Citește!

Istvan Kovacs, din nou în centrul unui scandal! Arbitrul român a fost criticat de fanii Barcelonei, deși a luat decizia corectă

Istvan Kovacs a fost din nou protagonistul unei faze controversate, la doar câteva luni după scandalul uriaș de la meciul […] Citește!

România, în finala probei feminine de 8+1 la Campionatele Mondiale de Canotaj. „Tricolorele” au trecut de o triere inedită

Barca feminină de 8+1 rame a României s-a calificat în finala Campionatelor Mondiale de Canotaj de la Amsterdam, după o […] Citește!

FC Argeș – Sepsi 0-1

Etapa a șaptea din Superliga a programat în această seară confruntarea dintre FC Argeș și Sepsi Sfântu Gheorghe,care s-a încheiat […] Citește!

Cum să-ți pregătești businessul de livrări pentru următorii ani – direcțiile care redefinesc piața

Livrarea coletelor nu mai este un simplu „serviciu de suport”. Aceasta influențează direct conversia, retenția și marja de profit. Pentru […] Citește!

Un nou fragment de dronă, găsit pe plajă la Eforie Sud. Salvamarii cer turiștilor să nu îl atingă

Un nou obiect despre care există suspiciunea că ar putea fi un fragment de dronă a fost adus de valuri […] Citește!

Starețul Mănăstirii Cetățuia Negru Vodă, Modest Ghinea, hirotesit arhimandrit

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Cotmeana, înconjurat de un sobor […] Citește!

Omul săptămânii

Cristian Ene

Opinie

La moartea lui Sergiu Rizescu. Câteva gânduri şi rânduri

Din ediția tipărită

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!