Web Analytics

articol scris joi, 10 februarie 2022

Câmpulungul vrea brăţările de la Rucăr

Doi căutători de comori autorizați au descoperit anul trecut, la Rucăr, două brățări din argint datând dinaintea colonizării Daciei de către romani. Obiectele, cu o mare valoare din punct de vedere arheologic, au fost predate conform legii și au ajuns în custodia Muzeului Județean de Istorie Argeș, însă acest lucru a deranjat Câmpulungul. Potrivit directorului Muzeului din municipiul muscelean, brățările își au locul în instituția muzeală de proximitate, adică la cea din Câmpulung.

”Avem capacitatea să deținem piese de tezaur, avem deja asemenea obiecte, așa că nu ar fi nicio problemă din acest punct de vedere. Mai mult, avem capacitatea arheologică necesară de a face cercetarea și evaluarea brățărilor”, susține directorul Alexandru Oprea (foto).

Acesta spune că a făcut demersuri la Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor pentru a obține custodia brățărilor. Răspunsul a fost pozitiv, dar nu explicit, în condițiile în care custodia poate fi temporară sau permanentă. Dacă e cea temporară, atunci obiectele stau într-un muzeu doar pentru cercetare și evaluare, dacă e permanentă, atunci pot ajunge într-o colecție după ani de zile în care altcineva a avut custodia pe un anumit termen. O altă serie de adrese va lămuri situația, adică locul în care vor putea fi văzute de vizitatori cele două brățări de la Rucăr.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Muzeul Câmpulung a fost decorat de preşedinte

Citește și Vestigii daco-romane la Muzeul Câmpulung

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Credite de zeci de mii de lei, obținute cu acte false! 27 de percheziții în Prahova, într-un dosar cu prejudiciu de aproape 2 milioane de lei

O anchetă privind presupuse fraude cu împrumuturi a dus, miercuri dimineață, la zeci de percheziții în județul Prahova. Polițiștii au […] Citește!

Accident grav pe DN 13, în Mureș: Un autocar și un camion s-au ciocnit. Două persoane au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate un autocar și un camion a mobilizat, miercuri seară, mai multe echipaje […] Citește!

Soţiile jucătorilor, la masa presei

Patru dintre “jumătăţile” fotbaliştilor de la FC Argeş au urmărit meciul de la masa presei. Iubita lui Ricardo Matos, logodnica […] Citește!

Mașina i-a luat foc la Bascov

Un autoturism a luat foc în comuna Bascov, satul Valea Ursului. Au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu o […] Citește!

Accident cu patru victime la Călinești

Accident rutier produs miercuri în comuna Călinești, satul Ciocănești. Un vehicul a intrat într-un cap de pod și patru persoane […] Citește!

Filarmonica Pitești invită publicul la dialog. Dezbatere despre tarife

Joi, 22 octombrie, la Filarmonica Pitești are loc o dezbatere despre prețurile biletelor și abonamentelor pentru anul 2027. Piteștenii sunt […] Citește!

Românii ar putea primi SMS-uri înainte să le expire permisul auto, autorizațiile sau alte acte

Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care obligă autoritățile și instituțiile publice să le ofere titularilor de documente […] Citește!

Elena Udrea: „Mulți vor vota guvernul chiar și împotriva deciziei propriului partid”

Elena Udrea este convinsă că politicienii vor vota guvernul condus de Luca Niculescu, chiar și împotriva deciziilor luate în partid, […] Citește!

George Simion, în Parlamentul European: Călin Georgescu este deținut politic! România este ”republică bananieră”

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat miercuri, la Conferinţa internaţională despre alegerile anticipate, organizată de formaţiune în Parlamentul European, că […] Citește!

Trump ia în calcul suspendarea schimbului de informații cu Ucraina

Președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite continuă să împărtășească informații cu Ucraina, însă posibilitatea limitării acestui sprijin […] Citește!

SUA și România marchează 30 de ani de Parteneriat Strategic prin livrarea unei aeronave C-130 către Forțele Aeriene Române

Statele Unite ale Americii și România au organizat o ceremonie oficială la Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni. Cu […] Citește!

Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului

Circulația autovehiculelor va fi închisă pe strada Schitului, pe tronsonul dintre bulevardul 1 Decembrie 1918 și strada Nicolae Labiș, pentru […] Citește!

Omul săptămânii

Gheorghe Badea

Opinie

Când România e ruptă-n fund, iar ANM se îmbracă de la Prada

Din ediția tipărită

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!