Web Analytics
scris miercuri, 11.11.2015

Câmpulungul a intrat în a treia săptămână fără primar

Nu se ştie cine este viceprimar, pe cale de consecinţă nu este cunoscut primarul interimar – aşa stau lucrurile în administraţia câmpulungeană! Vidul de putere a apărut după ce o instanţă de judecată a decis că sunt valide hotărârile de consiliu prin care Liviu Ţâroiu a fost înlocuit din funcţia de viceprimar, acte aprobate în decembrie 2014. Locul acestuia ar trebui să fie luat de către Bogdan David, însă posibilitatea contestării hotărârii judecătoreşti a provocat confuzie, tentativa de aplicare a acesteia fiind marcată de reţinere.
Pe 26 octombrie 2015, Tribunalul Argeş a respins acţiunile înaintate de Prefectură şi Liviu Ţâroiu având ca obiect anularea hotărârilor Consiliului Local de demitere şi înlocuire a viceprimarului Câmpulungului. La acea dată s-a adâncit criza deja existentă prin debarcarea din funcţia de primar a lui Călin Andrei, în februarie anul acesta. Decizia instanţei este definitivă, deci executorie, putând să fie atacată doar cu recurs. Numai că momentul punerii în executare este unul controversat – fie cel al pronunţării, fie cel al comunicării hotărârii – astfel că în acest moment nu se ştie cine este viceprimar şi primar interimar al Câmpulungului.

Câmpulungul a intrat în a treia săptămână fără primar

Liviu Țâroiu a intrat în concediu

În încercarea de a evita complicaţiile, actualul „interimar”, pesedistul Liviu Ţâroiu, a intrat în concediu, fiind sfătuit să-şi prelungească perioada de absenţă până ce va primi hotărârea de la Tribunal şi va face recurs. Cum recursul are efect suspensiv, Ţâroiu (foto) va fi din nou repus în funcţie până la finalizarea procesului.
De cealaltă parte, liberalul Bogdan David a adoptat o tactică similară. La ultima şedinţă de consiliu a anunţat că nu îşi va exprima votul, evitând o posibilă situaţie de incompatibilitate, şi a solicitat secretariatului Primăriei un punct de vedere oficial asupra situaţiei. Adresantul, adică Nicolae Ghinea, este suspectat de consilierii liberali că face jocurile în favoarea lui Liviu Ţâroiu.
Între timp, parcurile centrale se degradează continuu, deşeurile au rămas în municipiu, Câmpulungul e mai murdar ca după chefurile din timpul verii, iar managerul Spitalului îi pune la punct pe aleşii locali…
Cătălin Ion Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...