Un administrator de magazin din Câmpulung este acuzat că a vândut haine contrafăcute. Prejudiciul se ridică la peste 13.536 de euro.
„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar.
Citește și: Primul proces privind clima împotriva statului român!
Din cercetări s-a stabilit că, un bărbat de 56 de ani, ar fi expus, spre comercializare, la magazinul pe care îl deține în municipiul Câmpulung, mai multe articole de îmbrăcăminte purtând mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.”, transmite IPJ Argeș.
0 Comentarii