Web Analytics

Câmpulung: Depistat în flagrant delict de polițiști

de | 17.11.2022 16:37 | Actualitate, Home

În seara zilei de 15 noiembrie a.c., în urul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către o femeie din Câmpulung, care a sesizat prezența în curtea locuinței a unei persoane necunoscute, care ar încerca să sustragă bunuri.

Polițiștii de ordine publică s-au deplasat cu operativitate la adresa în cauză, depistând în flagrant delict un bărbat care avea asupra sa mai multe bunuri, iar la vederea polițiștilor nu s-a supus somației și a încercat să fugă. Cel în cauză a fost prins și imobilizat, ulterior find condus la sediul poliției.

Citește și Programul din week-end al echipelor de juniori ale FC Argeș

Din cercetări s-a stabilit că cel în cauză, de 44 de ani, din Câmpulung, și-a însușit mai multe bunuri din locuința în cauză. După administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

De asemenea, după continuarea cercetărilor, s-a stabilit că la comiterea faptei ar fi participat și un al doilea bărbat, de 40 de ani, din Câmpulung. În ziua de 16 noiembrie a.c., față de ambii bărbați a fost dispusă, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *