Web Analytics
scris marți, 07.11.2023

Campionatul European de Mountain Bike, organizat în premieră în România

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului European de Mountain Bike pentru probele XCO (Cross Country Olimpic), XCR (Cross Country Team Relay) și XCC (Cross County Short Track) pentru categoriile Elite, U23 și Juniori, între 8-12 Mai 2024, la Cheile Grădiștei, în județul Brașov, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.

Campionatul European de Mountain Bike, organizat în premieră în România

Cu doar câteva luni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris și cu doar câteva zile înaintea închiderii calificărilor pentru acestea, România va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente de Mountain Bike din 2024, care va aduce la start cei mai puternici rideri din întreaga Europă. Printre aceștia se numără și Vlad Dascălu, care va încerca să își apere titlul european obținut în acest an, dar și Ede Molnar, proaspăt campion european la XCE (Cross Country Eliminator).

Citește și Pitești. O femeie de 52 de ani s-a aruncat de la etajul 2!

De curând, Cătălin Sprinceană, Președintele Federației Române de Ciclism, a semnat împreună cu Enrico della Casa, președintele Uniunii Cicliste Europene, contractul pentru organizarea primului Campionat European de ciclism organizat vreodată în România.

„Acordarea rolului de organizare a unor evenimente sportive atât de importante precum Campionatele Europene de Mountain Bike presupune o evaluare riguroasă a organizațiilor sportive care își depun candidaturile de către Union Européenne de Cyclisme; din aceste considerente, nu am avut îndoieli în faza de atribuire.

Va fi un eveniment care va aduce, fără îndoială, numeroase beneficii zonei gazdă, în acest caz încântătoarei locații a Cheile Grădiștei cu istoria, tradițiile și excelentele sale gazde.

Foto; Facebook\ Vlad Dascalu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *