Web Analytics
scris sâmbătă, 04.05.2024

Campanie umanitară în Argeș. 70 de familii au primit pachete cu alimente

În pragul sărbătorilor pascale, 70 de familii din Mioveni au primit pachete cu alimente neperisabile. Familiile care au primit pungi cu produse se află în evidența Direcției de Asistență Socială. Pachetele oferite au conținut alimente, dulciuri, îmbrăcăminte, rechizite și jucării.

Campanie umanitară în Argeș. 70 de familii au primit pachete cu alimente

Prin intermediul acestei campanii umanitare, Primăria orașului Mioveni vine în sprijinul categoriilor defavorizate ale populației, oferind pachete pentru cetățenii cu venituri modeste sau aflați în dificultate.

Citește și Piteşti. Credincioşii au cântat Prohodul Domnului la Biserica „Sfântul Gheorghe”

Primăria orașului Mioveni a transmis un mesaj de mulțumire către persoanele care s-au implicat în această campanie umanitară, în pragul sărbătorilor pascale.

„Mulțumim tuturor celor care au contribuit și s-au implicat în această campanie, în special elevilor și cadrelor didactice de la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”, Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, Scoala Gimnazială „George Topîrceanu”. Astfel de campanii se organizează în mod constant în preajma sărbătorilor. Reamintim că în Mioveni, săptămâna următoare, vor avea loc manifestări artistice în zona de picnic Făget. Detalii, AICI.

Citește și Pastorală de Ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

Alimente și legume oferite în piețele din Pitești

De asemenea, o campanie similară a avut loc în Vinerea Mare, 3 mai, în Pitești. Pe mesele din cinci piețe au fost lăsate pungi cu legume proaspete românești și alimente pentru persoanele mai puțin norocoase.

S-au implicat 90% din comercianții aflați în piețele Calea București (Ceair), Găvana, Smârdan, Trivale și Traian. Inițiativa a aparținut societății Salpitflor Green SA.

Citește mai multe aici: Alimente pentru persoanele nevoiașe, în piețele din Pitești

Daruri pentru 150 de copii din Călinești

O altă campanie a avut loc și în Călinești, tot în Săptămâna Mare. Fiica primarului a oferit daruri copiilor activi și talentați din localitate. Ioana Georgescu a fost însoțită la acțiune de viceprimarul Mihai Nistor. 150 de copii care participă la activități cultural-artistice și sportive au primit pachete cu dulciuri. 

Ioana Georgescu este candidata PSD la funcția de edil al Călineștiului și absolventă a Universității din București, Facultatea de Limbi Străine, cu specializarea Limba Arabă.

Citește mai multe AICI.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *