Web Analytics
scris joi, 02.05.2024

Campanie de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare la Mioveni

Începând cu data de 7 mai 2024, administrația locală, prin intermediul firmei CORAL IMPEX SRL, o societate de profil, va demara o amplă campanie împotriva țânțarilor și altor insecte dăunătoare mediului, pe domeniul public, platforme pentru colectarea deșeurilor, scări de bloc (subsol și casa scării), gospodării individuale, clădiri ale instituțiilor publice etc. Produsele folosite sunt avizate de Comisia Națională a Produselor Biocide. Cetățenii sunt rugați să supravegheze cu atenţie copiii şi animalele de companie pentru a nu intra în raza de acţiune a aparatelor, deoarece contactul repetat şi prelungit al substanţelor cu pielea şi ochii poate cauza iritaţii.

Campanie de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare la Mioveni

În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestor servicii, perioada de efectuare va fi comunicată ulterior. Cu o zi înainte, în scările de bloc se vor pune afișe pe fiecare scară. Crescătorii de albine aflați în evidențele primăriei vor fi anunțați telefonic/ prin email privitor la data și ora desfășurării acțiunilor de dezinsecție și sunt rugați ca, în perioada menţionată, să protejeze familiile de albine, în caz contrar UAT – Orașul Mioveni și S.C. Coral Impex S.R.L. sunt absolvite de orice responsabilitate.
M.S.

Citește și Sărbătoarea Primăverii, Muncii și Bucuriei, în zona de picnic Făget din Mioveni

Citește și Mioveni. Primii beneficiari ai programului „BEBELUȘUL” au primit deja tichetele

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *