Desfășurată sâmbătă, 24 septembrie, și în Argeș, campania „Let’s Do It Romania“ a fost un succes. Coordonați de către Dan Hodoș, cei nu mai puțin de 4.923 de voluntari, dintre care peste 4.000 au fost elevi, au colectat aproape 5.000 de saci cu deșeuri. Au fost implicate primăriile din 24 de localități, peste 40 de unități școlare din județ și instituții de suport (Prefectura Argeș, ANPM, ISU, Jandarmeria, ADI Servsal). Echipe de voluntari au fost și pe Transfăgărașan, iar în Pitești au fost salubrizate zone din Pădurea Trivale și maluri ale râului Argeș, între Podul Viilor și podul provizoriu care a asigurat trecerea peste Argeș când Podul Viilor a fost avariat de inundații.
„Mă bucur că au fost mulți tineri și elevi, educaţia a fost scopul principal al proiectului. Mulțumiri tuturor, dar în special celor care s-au implicat în organizare. Mulţumim primăriilor implicate, care au acordat un real sprijin și fără de care proiectul ar fi fost mult mai greu de gestionat“, ne-a declarat Dan Hodoș.
Denis Grigorescu

Condamnare cu suspendare pentru o șoferiță care a omorât un copil pe trecerea de pietoni
O șoferiță care a accidentat mortal un copil pe o trecere de pietoni din Siret a fost condamnată...
27.09.2023 07:27
0 Comentarii