Un fenomen real care ia amploare în școli este bullyingul, fie el verbal, fizic sau online. Elevii pot fi intimidați, hărțuiți, amenințați cu bătaia, umiliți în public sau excluși din grup din cauza particularităților și, din păcate, deși subestimate, efectele sunt copleșitoare. Încă din toamnă, Jurnalul de Argeș a demarat o campanie de presă anti-bullying prin care aducem în lumină eforturile de prevenire a violenței școlare. În această ediție, ne-a răspuns la întrebări dr. Cristian Andrei, medic specialist neuropsihiatru din 1994 și președinte al Institutului de Relații Umane din București.
Renumitul doctor a fost prezent în data de 10 ianuarie la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” și la Colegiul Național „I.C. Brătianu” din Pitești, unde le-a vorbit elevilor despre prevenirea violenței și alte teme de interes specifice vârstei lor. Iar pe 16 februarie, de la ora 16, va lansa volumul „TU NU MĂ ÎNȚELEGI” la Filarmonica Pitești și va susține conferința ParenTin’, în care vor fi implicați și câțiva elevi de la liceele amintite mai sus. Chiar adolescenții vor fi „profesori de gaming, chiulit, petreceri, fluid gender, substanțe, astfel încât părinții lor să înțeleagă mai bine ce simt cei tineri în aceste situații”. Biletele s-au pus deja în vânzare pe http://myticket.ro/, iar pentru tinerii cu vârsta între 12 și 18 ani accesul este gratuit.
De unde credeți că pornește instinctul de a agresa/hărțui în mediul școlar?
– De obicei, bullyingul și tendințele de a hărțui pe cineva, mai ales în grup, sunt porniri naturale, instictuale destul de accentuate la specia noastră, care este o specie socială. Face parte din dinamica grupului, adică, practic, un grup are nevoie de o anumită atmosferă, coeziune și dacă este cineva care este mai dezavantajos pentru grup, atunci tendința naturală a grupului este să-l elimine pe acel individ și, eventual, să îl suspună la tot felul de probe și încercări până când acesta reușește să se integreze. Ca să fiu corect înțeles, bullyingul nu este invenția cuiva, este o tendință naturală și este prezentă în toate grupurile, chiar și în cele de intelectuali. De exemplu, în domeniul academic sau al instituțiilor varianta se numește mobbing și este o formă mai soft, mai cultivată de a elimina pe cineva nou venit sau pe cineva care nu este perfomant, mai ales prin acțiunea grupului.
„Nimeni nu se ocupă să îl ajute pe agresor să descopere alte formule de a se afirma sau de a-și rezolva problemele”
A fost un caz tragic de curând. Un copil a luat o decizie radicală în urma bullyingului. Cum putem ajuta un copil care este hărțuit?
– Cea mai gravă manifestare a bullyingului, care poate să ducă la o depresie serioasă a victimei și chiar la tendință de suicid, este bullyingul cu spectatori, bullyingul din partea întregului grup. De cele mai multe ori există un inițiator care încearcă să se afirme sau să își rezolve problema proprie de relație cu grupul, făcând bullying, dar dacă și grupul participă în detrimentul victimei, atunci aceasta este sever afectată. Într-adevăr, poate să aibă și tendințe suicidale sau poate să aibă, dimpotrivă, o tendință heteroagresivă, să agreseze pe cineva sau chiar pe mai mulți colegi deodată, cum se poate citi prin presă, unele cazuri în Statele Unite. De aceea noi nu trebuie să greșim. De exemplu, una dintre greșeli este să acționăm asupra victimei, toată lumea se ocupă de victimă și nimeni nu se ocupă de a-l ajuta pe agresor să descopere alte formule de a se afirma sau de a-și rezolva problemele. De cele mai multe ori victima este mutată din școală ca să fie protejată, dar, de fapt, pleacă din acea școală cu rolul de victimă în continuare. Alteori este sancționat un agresor unic și acesta este exmatriculat sau este mutat din școală și el continuă să își manifeste acest comportament aparent avantajos pentru el și atunci cea mai corectă atitudine este cea colectivă, a întregii clase, a grupului din care fac parte amândoi, sub coordonarea unui psiholog, consilier școlar, diriginte șamd; cu educarea părinților astfel încât aceștia să nu intervină doar revendicativ sau să ignore situația. Și atunci ar putea să existe rezolvare.
„Se poate întâmpla ca agresorul să fi fost victima unor abuzuri în trecut sau să aibă un mentor din punctul acesta de vedere”
Credeți că agresorul a fost și el o victimă la rândul lui?
– Da, de multe ori se poate întâmpla ca agresorul să fi fost victima unor abuzuri în trecut sau să aibă un mentor din punctul acesta de vedere, adesea un tată sau un copil mai dezvoltat. Dar de foarte multe ori este vorba despre un complex întreg de probleme de atașament, de exemplu, sau concepția despre fete și băieți sau de diversitate șamd. De aceea trebuie să fie pusă în practică o tehnică psiho-socială de lucru cu agresorul, care este și el un copil în dezvoltare, deci nu trebuie sancționat și atât, el trebuie să învețe ceva. Există diverse metode. Noi aplicăm aici, la Institutul de Relații Umane, o tehnică daneză care vizează povestea vieții agresorului, astfel încât acesta să fie înțeles de întreaga clasă și, dacă primește compasiune sau sprijin din partea clasei pentru povestea vieții lui și evenimentele nefavorabile din viața lui, este posibil ca el să fie mult mai generos și mai empatic cu colegii lui.
Cum ne dăm seama că un copil este hărțuit dacă el nu ne spune? Care sunt schimbările?
– Copilul devine selectiv în a povesti ce a fost pe la școală. Bineînțeles că devine abătut și începe să aibă un comportament evitant. Adică zice că nu mai vrea să mai meargă la școală și nu menționează motivul pentru care nu mai vrea să facă asta. De multe ori este prins între ciocan și nicovală, adică colegii sau agresorul îl presează să nu povestească nimic, că altfel suportă consecințele. Alteori se autoînvinovățește, îi scad valoarea, stima de sine și începe să aibă performanță tot mai scăzută. Se poate vedea chiar și din atitudinea lui non-verbală, cu umerii mai căzuți, cu privirea mai în pământ, uitându-se pe sub sprâncene la omeni, șovăielnic în ceea ce face, cu mai puțină capacitate de a avea inițiativă, adică se vede că el aproape că s-a oprit din dezvoltare în această perioadă.
Un sfat pentru părinți pentru a le câștiga încrederea copiilor?
– Părinții trebuie să creeze o atmosferă pozitivă, destinsă în familie, din care să reiasă că, dacă povestești ce e la școală, nu există niște consecințe grave, într-o primă instanță. Dacă el află că părinții se vor duce la școală să îl bată pe celălalt sau să reclame, copilul își va da seama că își va pierde prestigiul în fața clasei și va evita să se întâmple asta și nu va povesti. Și atunci este destul de important să acționăm în mai multe faze. Într-o primă fază el să poată povesti, după aceea să dezbatem cu el ce e mai bine de făcut, să ținem cont de sugestiile lui, să îi arătăm care este puterea grupului. Practic, de multe ori, noi am avut rezultate frumoase în a transforma pe victima de bullying într-o persoană de succes în clasa sa, pentru că a fost mai bine înțeles de colegii care i-au venit în ajutor și povestea a devenit una de succes. Practic, atmosfera contează.
Depinde și ce față face părintele când i se povestește. Dacă se îngrozește, holbează ochii sau scoate tot felul de sunete, atunci este evident că relatarea are un impact asupra părintelui și copilul va încerca să îl protejeze pe părinte și nu va mai povesti. De asemenea, e bine să menținem legătura cu prietenii copilului nostru, pentru că aceștia pot să povestească mult mai mult decât el, că nu sunt în situație, și, bineînțeles, din când în când să mai fim prezenți și pe la școală, observând. Acel mic ritual de a-ți aștepta copilul la școală, dar nu în mașină, să te duci prin curtea școlii. Dacă participi ca părinte la ore, există și această modă, atunci îi poți cunoaște pe colegii lui în procesul școlar. Adică sunt multe lucruri pe care părintele le poate face pentru a preveni situația de bullying și pentru a găsi soluții care să nu facă mai mult rău.
Citește și Campania „Fără bullying în şcolile argeşene!” Alin Comşa, psiholog: „Nu mai comparaţi copiii”
0 Comentarii