Web Analytics
scris joi, 13.02.2025

Campania „Fără bullying în şcolile argeşene!” Bogdan Aristănţoiu, purtător de cuvânt la Poliţia Locală Piteşti: „Cei care sunt agresaţi au probleme cu încrederea”

Un fenomen real care ia amploare în școli este bullying-ul, fie el verbal, fizic sau online. Elevii pot fi intimidați, hărțuiți, amenințați cu bătaia, umiliți în public sau excluși din grup din cauza particularităților și, din păcate, deși subestimate, efectele sunt copleșitoare. Încă din toamnă, Jurnalul de Argeș a demarat o campanie de presă anti-bullying prin care aducem în lumină eforturile de prevenire a violenței școlare.

Campania „Fără bullying în şcolile argeşene!” Bogdan Aristănţoiu, purtător de cuvânt la Poliţia Locală Piteşti: „Cei care sunt agresaţi au probleme cu încrederea”

Și Poliția Locală Pitești desfășoară acțiuni pe linia de prevenire, iar pe 30 ianuarie, de Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, purtătorul de cuvânt Bogdan Aristănțoiu le-a vorbit celor 180 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Matei Preda” despre efectele bullying-ului și cum pot fi gestionate conflictele. Acesta ne-a spus că s-au văzut rezultate în școlile pe care le-au vizitat din 2011-2012 încoace. „Noi am încercat să fim lângă ei și să le fim prieteni, în primul rând”, ne-a declarat Bogdan Aristănțoiu, cel care centralizează parteneriatele școlare, din ce în ce mai multe în ultima vreme. „Un lucru care ne onorează și ne bucură”.

„Ușor-ușor le câștigăm încrederea și încep să ne spună problemele cu care se confruntă la școală, dar și acasă”

L-am întrebat pe purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești despre sfaturile pe care le oferă elevilor. „În primul rând, contează foarte mult comportamentul pe care îl afișează la școală și, de cele mai multe ori, când suntem prezenți la ei în clasă ne spun că vor să devină polițiști. Este visul lor. Cred că sunt și puțin subiectivi când ne văd acolo, dar noi ne legăm de aceste lucruri, de dorința lor și le explicăm că, dacă sunt disciplinați, dacă ascultă profesorii, dacă sunt responsabili, vor ajunge ceea ce își doresc”.

Polițistul îi încurajează pe copii să vorbească despre cazurile de violență și au fost situații când elevii i-au povestit că sunt agresați în diverse fome, mai mult verbal. „Să știți că la început ei sunt reticenți, dar după ora sau minutele petrecute alături de ei devenim prieteni. Eu, personal, mi-am făcut foarte mulți prieteni în rândul celor mici. Ușor-ușor le câștigăm încrederea și încep să ne spună problemele cu care se confruntă la școală, dar și acasă, și încercăm să le rezolvăm. Cel mai mult contează încrederea în ei. Cei care sunt agresați verbal/fizic au probleme cu încrederea și atunci când discuți cu ei și îi asculți, și încerci să găsești soluții ei devin mult mai încrezători și cu siguranță că vor trece mult mai ușor peste problemele cu care se confruntă”, e de părere polițistul.

Acțiunile de prevenire au loc și la clasele generale, dar și la liceu. „Trebuie să ne adaptăm. Ei, de obicei, sunt atenți toți la un moment dat. La început sunt reticenți, dar după câteva minute de discuție reușim să le captăm atenția. Problemele sunt diverse. Vă dați seama că la cei mici problemele sunt cu totul altele decât la cei de liceu. Noi încercăm să găsim soluții și să ne adaptăm la situații. Sunt probleme și sunt întrebări și la cei mici, și la cei mari, dar diferite. Dacă la cei mici cearta și bullying-ul se fac de la furtul unor cartonașe sau jucării, la cei mari deja lucruile degenerează mai mult, trec la jigniri de alt nivel. Dar, din fericire, noi, de fiecare dată când am mers în unitățile de învățământ, nu am depistat cazuri grave de bullying sau de violență”.

Citește și Campania „Fără bullying în şcolile argeşene!” Violenţa începe de la grădiniţă. Nouă unităţi din Argeş s-au înscris într-un program derulat de Salvaţi Copiii

Citește și Campania „Fără bullying în şcolile argeşene!” Luiza Ratea, consilier şcolar: „Atât copiii, cât şi părinţii să conştientizeze că este dreptul lor de a fi protejaţi împotriva violenţei”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită