Un bărbat de 33 de ani, din localitatea Corabia, judeţul Olt, a fost reţinut de poliţişti, după ce a fost surprins în flagrant delict în timp ce primea 2.000 de euro de la două femei cărora le împrumutase bani şi pe care le şantaja.
Sătule de ameninţările individului, care pretindea 4.500 de euro drept dobândă pentru banii împrumutaţi cu camătă, cele două femei au depus plângere la poliţie.
Polițiștii l-au surprins în flagrant delict pe bărbatul bănuit de şantaj şi camătă, în timp ce primea jumătate din suma pretinsă de la victimele sale, apoi au efectuat o percheziție la locuința acestuia din localitatea Corabia. În urma percheziţiei, au fost ridicați 1.840 de euro şi documente din care ar fi reieșit implicarea bărbatului în cămătărie. Față de acesta, s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.
0 Comentarii