Web Analytics

Călugărul gay a pus la cale înduplecarea lui Calinic în casa unei familii de poliţişti

de | 21.11.2019 13:41 | Dezvăluiri

# Mama care susţine că Gherasim i-a sedus fiul revine şi devoalează următorul scenariu
Vineri, 8 noiembrie, ne-a vizitat la redacție Bogdan Dascălu, tânărul despre care mama lui ne declarase că a fost sedus de călugărul Gherasim Nicuț. El ne-a înmânat o scrisoare în care îi ia apărarea duhovnicului său, călugărul Gherasim, expulzat de la Mănăstirea Bascovele și din județ. De altfel, tânărul a vorbit la telefon cu călugărul Gherasim chiar în timp ce se afla în sediul nostru și a venit însoțit de o femeie. Pentru că eram pe teren, în documentare, ca într-o zi normală de lucru la un ziar, Bogdan a revenit luni dimineață, însă neînsoțit. Am primit însă un telefon din partea mamei sale, aflată la muncă în Franța, care ne-a spus cine era misterioasa însoțitoare a fiului ei, o anume doamnă Dorina din Trivale, mamă a doi polițiști, în a cărei casă s-a pus la cale operațiunea de salvare a călugărului-gay. Pentru că acolo a fost chemat Bogdan să îi scrie o scrisoare arhiepiscopului Calinic prin care să îi ia apărarea duhovnicului său și tot acolo a fost convins să vină la redacție, cu același scop: albirea imaginii fostului stareț de la Trivale, rămas fără mănăstire după ce a fost îndepărtat și de la Bascovele.

„L-au forțat să vină la redacție! Vă rog să scrieți asta!”

„Vă sun din nou pentru că sunt disperată cu copilul ăsta al meu și cu nenorocitul ăsta, care nu se lasă. Nu se lasă deloc. Am descoperit până la urmă ce s-a întâmplat și cum a ajuns Bogdan la dumneavoastră, pentru că băiatul meu spune tot. Știți ce s-a întâmplat?! L-au forțat să vină le redacție! Vă rog să scrieți asta! Ca să vedeți lumea asta cum este, de ce se bagă? Doamna asta, care a venit la dumneavoastră, este rudă cu el, cu Gherasim, sau este din părțile lui, din Vâlcea. Nu știu sigur, dar am auzit că Gherasim și-a trecut apartamentul pe numele ei. Ce s-a întâmplat?! Deci, sunt două doamne care îl ajută pe Gherasim. Una, doamna F., care a lucrat la schit în Trivale, la bucătărie, și o alta, Dorina, care locuiește în blocul 12; o știu de la lumânări, vindea lumânări la biserică în Trivale. La dumneavoastră la redacție băiatul a venit escortat. I-au dat bani de buzunar, au făcut ei comandă la taxi. L-au luat pe unul Alex, unul din taximetriștii care îl deservesc pe Gherasim, și l-au trimis cu escorta. De două ori trebuia să vină înainte la dumneavoastră. L-au chemat la ei, i-au dat bani de buzunar, i-au spus să vină cu taxiul la redacție și nu a venit. A doua oară iar l-au chemat, i-au făcut comandă la taxi, la blocul 12. Iar i-au dat bani de buzunar. S-a urcat în mașină, s-a dus în centru, dar nu a venit la ziar. A treia oară l-a chemat doamna asta, Dorina B, care are doi fii care lucrează în cadrul poliției, unul în Târgoviște și unul aici, în Pitești, pe la secția doi sau trei, nu știu exact. Cu polițaii ăștia îl tot amenință pe Bogdan… Au sunat din nou la taxi. Alex și doamna F. au rămas în mașină, jos, și a urcat doar doamna asta, Dorina, ca să fie siguri că a urcat la redacție.”

„Bogdan și-ar reveni, l-aș da pe brazdă, ar uita în timp, dar nu îl lasă Gherasim în pace”

După care femeia continuă: „Îmi zice băiatul să mă împac cu el, cu Gherasim. Eu cu mizerabilul ăsta? Cine ar accepta în locul meu? El nu știe, nu are copii… De unde să știe suferința unui părinte?! De ce nu și-a găsit unul de vârsta lui, dintre călugări, de acolo, ce mă interesează pe mine? Dar meseria pe care și-a ales-o prevede să fie sfânt, nu să facă măgăriile pe care le face… Și cucoanele astea ce se amestecă? Bogdan se ducea înainte pe la el pe la bloc… Dar acum m-a anunțat: «Nu mă mai duc la el acasă, avem alt punct de întâlnire». Adică se întâlnesc acasă la femeia asta, în blocul 12 din Trivale. Când l-a chemat să dea declarația aia, către Calinic, acolo l-au forțat să dea declarația. Gherasim ăsta tot insistă, obișnuit cu bani, acum e disperat. Dar arhiepiscopul e om cu cap, nu îl iartă! Bogdan și-ar reveni, l-aș da pe brazdă, s-ar redresa, ar uita în timp; ăsta l-a terminat, dar nu îl lasă în pace”, își varsă femeia, din nou, tot oful, disperată că nu își poate scoate fiul bolnav de sub influența nefastă a călugărului Gherasim.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii