Web Analytics

ÎPS Calinic a sfinţit Paraclisul Spitalului de Boli Cronice şi Geriatrie din Ştefăneşti

de | 13.06.2019 13:36 | Actualitate

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a oficiat duminică, 9 iunie, slujba de sfințire a noului paraclis cu hramul Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeii, construit în incinta Spitalului de Boli Cronice și Geriatrie din Ștefănești. După acest moment, chiriarhul Eparhiei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie.
În cuvântul rostit de ÎPS Calinic au fost amintite eforturile depuse de cei care au contribuit la ridicarea bisericii, precum și necesitatea acestui sfânt altar în cadrul spitalului. Pentru ajutorul oferit, chiriarhul Eparhiei i-a oferit lui Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș, distincția eparhială ,,Sf. Neagoe Vodă Basarab”.
În numele personalului medical, managerul Anca Stoiculescu a primit distincția eparhială ,,Sf. Mc. Filoteia”, iar părintele Iorga Marius Romeo a primit distincția eparhială „Crucea Basarabă”.
Proiectul a prins contur în perioada 2017-2019 prin implicarea Ancăi Stoiculescu, managerul Spitalului de Boli Cronice și Geriatrie „Constantin Bălăceanu Stolnici” din orașul Ștefănești, care și-a dorit un spațiu liturgic după modelul altor unități spitalicești din cuprinsul județului Argeș.
În anul 2015 au fost făcute demersuri pentru înființarea unui post de preot de caritate în cadrul spitalului din nevoia oferirii asistenței religioase persoanelor suferinde care sunt îngrijite în această locație.
Principalii ostenitori la ridicarea și amenajarea lăcașului de cult au fost membrii personalului, precum și diferite persoane din afara comunității medicale. Pentru a fi în conformitate cu erminia ortodoxă, Paraclisul a fost împodobit cu tapet fotografic de calitate superioară, închipuind scene tradiționale de pictură bisericească.
I.M.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii