Înalt Prea Sfințitul Calinic a postat un mesaj tulburător pe pagina de FB a Arhiepiscopiei Argesului și Muscelului, numindu-l pe cel trecut în neființă și care a fost director financiar la uzina Dacia și apoi drept “cel mai discret om din câți am cunoscut “. Iată mesajul tulburător: “Când părintele Ciprian Vuțan, mi-a dat de veste că Directorul Ion Popescu a plecat la Domnul Dumnezeu, instantaneu, mi-a venit în minte unul din sfaturile Sfântului Neagoe Vodă Basarab, către Fiul Său Teodosie. (…) Iată ce spune Sfântul Neagoe Basarab: ,,Mai întâi de toate este tăcerea!” Soția și familia lui Ion Popescu, știu cel mai bine cum se comporta acest om deosebit. Nu știu lucruri dinlăuntru, le știu pe cele din afară, și pe acelea inexact. Așa l-am cunoscut eu. Așa m-a impresionat. De câte ori am avut prilejul să convorbim, am putut să-i atribui în buchet aceste stări pe care le avea și dorea să le strunească, să nu se vădească: tăcerea, umilința, plângerea pe dinlăuntru, frica de multe, smerenia.
Nu se arăta vesel cu deosebire, ci doar subțiri nuanțe de ușor zâmbet imperceptibil și dorea să rămână capturat de acea smerenie, căruia îmi face bucuria să zic, umilință. Dar Sfântul Neagoe zice: ,,Smerenia face socoteala celor ce vor să fie, iar această socoteală face dragostea. Și dragostea face sufletele să vorbească cu îngerii!”
Acest urcuș duhovnicesc, pot spune fără să mă poticnesc, că l-a avut Popescu Ion în viața lui harnică și iubitoare de Dumnezeu.
Când făcea ,,socoteala” donațiilor pentru Catedrala de la Mioveni, adunând de pe Statele de Plată ale muncitorilor de la Uzina Dacia, darul de suflet al miovenilor, iubitori de Dumnezeu – cărora și pe această cale le mulțumim! – acest om al lui Dumnezeu se bucura în inima lui tăcută și smerită.
Am avut prilejul să mă bucur de bunătatea exemplară a acestui copil al lui Dumnezeu. Când au scos la vânzare câteva sedii de bancă, din Curtea de Argeș și Costești, am dorit ca Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului să se doteze cu două sedii pentru protoierii, deși sediile erau aproape vândute, l-am rugat să întoarcă din drum formalitățile, ceea ce a și făcut, lucru anevoios, pe care eu nu l-aș fi făcut nici într-un caz. Mai mult decât atât, cine cere, nu piere, dar nici obraz nu mai are așa cum bine ne definesc proverbele românești. Mai mult, la ruga Noastră a intervenit la Viena pentru a mai scădea din prețul deja stabilit, pentru vânzare-cumpărare, și s-a primit aprobare, cu reduceri peste așteptările noastre.
Nu m-am așteptat la atâta bunăvoință din partea unui om. Iar Ion Popescu, pentru noi a fost și a rămas un superman!
N-a dorit niciodată să primească mulțumiri pentru orice osteneală a sa. Nici să ne vedem la față, probabil, de teamă că iar voi cere ceva, și fiind așa de delicat, iar nu mă poate refuza!!!
N-am putut să descifrez acest om, indescifrabil.
Ion Popescu a fost și va rămâne, pentru mine, cel mai discret om din câți am cunoscut și cu trecere în fața lui Dumnezeu. Ion Popescu a ieșit la cosit, să ajute familia și de pe pajiștea bucureșteană, a fost chemat, fără zăcere, în frumusețea lumii nevăzute. De la nimeni, nici măcar un pahar cu apă! Discret a trăit! Discret a făcut fapte mari! Discret a plecat dintre noi!
A învățat bine lecția vieții: Dragostea face sufletele să vorbească cu îngerii.
Ion Popescu a priceput: ,,că nu este departe de Dumnezeu!”
Calinic Argeșeanul
Interesant!
Poate că prietenia dintre dânșii a fost una extrem de valoroasă. Nu des scrie un ierarh astfel de rânduri.