Web Analytics

Calinic Argeșeanul l-a susținut, în Sinod, pe Calinic Botoșăneanul

de | 21.07.2020 20:51 | Actualitate

Sinodul BOR reunit în plen l-a ales astăzi pe noul arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, după trecerea la cele veșnice a ÎPS Pimen, răpus de Covid, în persoana ÎPS Calinic Botoșăneanul. Acesta a obținut 30 de voturi, în defavoarea PS Damaschin-16 voturi, înregistrându-se și o abținere. În mod firesc, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a participat la lucrările celei mai înalte reuniuni a Bisericii Ortodoxe Române iar surse sigure ne-au asigurat încă de la început, de votul dat de Calinic Argeșeanul în favoarea lui Calinic Botoșăneanul. Cu aceeași ocazie a fost aprobată înscrierea în calendarul bisericesc pentru anul 2021, a Duminicii Mironosițelor (a treia Duminică după Paști) ca Duminica Femeilor creștine și Duminica Familiei Creștine în apropierea zilei de 15 mai și a fost apreciată declararea de către Parlamentul României a zilei de 16 august ca Ziua Națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor de către musulmani. De asemenea, s-a stabilit că toate Bisericile Ortodoxe autocefale rămân fidele tradiției liturgice ortodoxe de împărtășire a credincioșilor dintr-un singur potir sfințit și cu o singură linguriță de argint sfințită. S-a mai aprobat contribuția Patriarhiei Române la sprijinirea persoanelor afectate de pandemia cu COVID-19 pe perioada stării de urgență (ajutorul cuantificabil financiar oferit de Biserica Ortodoxă Română fiind de 21.896.872 lei); donarea a 4717 tablete și a altor dispozitive electronice oferite elevilor şi cadrelor didactice la solicitarea Ministerului Educației și Cercetării;aprobarea noului Statut pentru organizarea și funcționarea Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei de către Ministerul Președinției al Relațiilor cu Parlamentul și al Memoriei Democratice din Spania. În perspectiva alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din toamna anului 2020, Sfântul Sinod a reiterat faptul că Biserica Ortodoxă Română rămâne neutră din punct de vedere politic, dar îi îndeamnă pe toţi cetăţenii ortodocși să-și manifeste dreptul la vot având în vedere criterii care vizează realizarea binelui comunitar şi promovarea valorilor creştine în societate.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii