Călinești Vale este cea mai veche parohie din comuna argeșeană Călinești și are hramurile „Sfinții Arhangheli” și „Sfântul Ierarh Nicolae”. Nu întâmplător, biserica parohială este situată chiar în mijlocul satului, așa că din orice colț al satului ai privi către ea, distanța e aceeași. Ea trebuie să rămână în mijlocul comunității vie, atât spiritual cât și fizic. Biserica a fost declarată monument istoric conform Listei monumentelor istorice din iulie 2004.

Se află în vatra primei așezări a Călineștiului

Datorită deteriorării foarte avansate a bisericii s-a hotărât reconstrucția ei în mai multe etape. În momentul de față după demersuri îndelungate, s-a reușit finalizarea primei etape de renovare/restaurare a monumentului istoric, adică subzidirea și hidroizolarea temeliei, precum și adăugarea unui pridvor nou, prin contribuția enoriașilor și aportul Departamentului de Stat pentru Culte. Urmează să se execute stâlpii de rezistență pe care se vor sprijini noua turlă și noua boltă de beton (în momentul de față bolta este din nuiele fiind necesară dărâmarea ei în totalitate). Pentru toate aceste lucrări Parohia Călinești Vale a primit avizul necesar de la Comisia Națională a Monumentelor Istorice. Etapele menționate mai sus, care ar urma a fi executate, nu pot fi începute din cauza lipsei de fonduri. Parohia are puțin peste 300 de familii, aproximativ jumătate dintre ei sunt văduvi, iar media de vârstă este de 55 de ani. Posibilitățile financiare ale familiilor din parohie sunt din ce în ce mai limitate, neexistând posibilitatea strângerii de fonduri pentru continuarea lucrărilor de reconstrucție. Biserica Călinești se află în vatra primei așezări a Călineștiului, potrivit denumirii sale, mai precis în apropierea DN 7 București – Pitești, pe un mic platou la altitudinea de 265 metri, în imediata apropiere a pârâului Râncăciov, la aproximativ 17 km de municipiul Pitești și 100 km de capitală.

A fost zidită în anul 1848 pe temelia alteia din anul 1735

Biserica este moștenire veche fiind zidită în anul 1848 pe temelia alteia din anul 1735 care s-a dărâmat din cauza cutremurelor (raportul preotului Manole Demetru din anul 1893 către Ministerul Cultelor), având ctitori inițiali pe Pătrașcu Călinescu clucerul, Matei Călinescu, Popa Dia și fiul acestuia – Popa Nicolae, potrivit pisaniei originale, sculptată în piatră de Albești cu caractere chirilice. S-a pretins multă vreme că satul Călinești, care și-a avut conacul unde astăzi este situat căminul cultural, își trage numele de la familia boierilor Călinești. Afirmația este lipsită de temei deoarece Călineștii existau, chiar documentar, cu secole înainte. Pe de altă parte, despre Ivașcu, strămoșul familiei, se știe numai că a avut moșii în Călinești, fără să se numească „Călinescu”. Copiii lui, care au primit moșii la Rătești, și-au zis „Rătescu”, iar Luca vistiernicul, care a primit Călineștii, și-a zis inițial „Luca ot Călinești”, pentru ca ulterior copiilor acestuia să li se spună „Călinescu”. Cătunul „Zgârieți”, își trage numele de la faptul că pe întreaga întindere, unde se găsesc astăzi casele, erau numai mărăcini și nu se putea trece prin acesta fără să te zgârii. Celelalte cătune: Truiculești, Brândușești, Smărăndești și Guliești își trag numele de la familiile care le locuiesc și astăzi. Dealul „Slătineanca”, își trage numele de la boierii Slătineni, proprietari ai cătunului. Părțile din câmp numite „Castrișoaia” și „Cotroceanca” își au etimologia în proprietarii dinainte, mai precis Safta Castrișoaia, proprietara celei mai mari părţi din Călinești înainte de anul 1864, respectiv Mănăstirea Cotroceni, proprietara de moșie în Călinești până la Secularizarea averilor mănăstirești din același an 1864.

Biserica a fost avariată grav după cutremurul din anul 1802

Istoria locașului de cult este zbuciumată de-a lungul vremurilor, având momente bune și mai puțin bune, după cum aflăm din documente. Este avariată grav după cutremurul din anul 1802, refăcută pe aceleași temelii și numai după câteva decenii, în anul 1837 este arsă din temelii, pentru ca numai câțiva ani mai târziu, în anul 1848 să fie dărâmată din temelii de săteni și să fie refăcută pe aceleași amplasamente. Cu ocazia lucrărilor de renovare, deasupra ușii de la intrare a fost găsită o inscripție scrisă cu litere roșii: „La leatul 1848 era lumea foarte tristă şi îngrijorată de o moarte foarte groaznică care i se zicea holeră, dar nu se alegea ce este pentru că e de mai multe feluri şi unde cădea această boală, se îngropa câte 5 şi câte 6 la sate, iar la oraşe şi mai mulţi. Şi mergea aceasta mai dearând şi pe de altă parte, ca Domnul Ţării Româneşti, Gheorghe Demitrie Bibescu, B.B. fugise din ţara noastră ţinând ţara noastră cu aceste două şi se afla într-o neunire şi frică. Întăreşte şi primeşte Doamne această Sfântă Biserica, pe care ai câştigat-o cu Scump Sângele Tău. 1848, iulie, 28. Voicu Dumitrachescu Petrescu”.

În anul 1984 se descoperă pictura originală de la 1848

În anul 1931, bisericii i se face o renovare generală, prilej cu care se acoperă cu tablă galvanizată, i se adaugă un pridvor în stil românesc iar la interior se ridică un cafas pentru cor, lucrat tot din lemn, dar se acoperă și pictura originală de la 1848 in fresco cu alta fără valoare în ulei. Tot acum se adaugă o nouă pisanie. În anul 1970, conform mărturiei părintelui paroh din acea vreme Mircea Roșulescu, precum și a contemporanilor, se restaurează pictura conform indicațiilor Departamentului Monumentelor Istorice. Epopeea bisericii nu se termină aici, pentru că în anul 1984, dorindu-se renovarea bisericii și spălarea picturii, se descoperă pictura originală de la 1848, care a fost scoasă la iveală, în prezent situația prezentându-se astfel: până la nivelul centurii superioare se găsește pictura de la 1848, care este deteriorată/afumată/înnegrită de curgerea anilor și fumul lumânărilor, iar dincolo de aceasta, în sus către bolte, pictura de la 1931 în ulei, fără valoare și fără vreo legătură stilistică cu restul bisericii. În momentul de față după demersuri îndelungate, s-a reușit finalizarea primei etape de renovare/restaurare a monumentului istoric, adică subzidirea și hidroizolarea temeliei, precum și adăugarea unui pridvor nou, prin contribuția enoriașilor și aportul Departamentului de Stat pentru Culte. M.I.