Web Analytics
scris miercuri, 16.08.2023

CALENDAR CRESTIN ORTODOX: Sfinții Martiri Brâncoveni 

Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Stefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, sunt prăznuiți pe 16 august. Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariției Bibliei în limba română, numită “de la București”, în anul 1688.

CALENDAR CRESTIN ORTODOX: Sfinții Martiri Brâncoveni 

Si-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia și din Transilvania.

A dat Bucurestiului o nouă Academie Domnească, transformand școala de la Sf. Sava în “colegiu public pentru pământeni și străini”, cu o programă asemănătoare instituțiilor de grad superior. 

 L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase carti în limbile română, greacă, slavonă, georgiană și chiar arabă.

A ctitorit mai multe biserici si manastiri, intre care: bisericile de la Potlogi si Mogoșoaia, Mânăstirile Hurezi și Brâncoveni, Biserica “Sf. Gheorghe Nou” din Bucuresti, unde odihnesc sfintele sale moaște.

Citește și:

Pentru că a refuzat sa se lepede de la credinta creștină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. 

 Aceeasi pedeapsa au suferit-o si cei patru fii ai sai, impreuna cu sfetnicul Ianache.“De legea creștină nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau să mor! “

Numai in camăși, istoviti de suferinte si dureri, legati cu lanturi, cu capetele descoperite si desculti, mărturisitorii întru Hristos au fost adusi in fata sultanului Ahmed.

La cererea sultanului de a renunta la crestinism, Brancoveanu a răspuns fara retineri: “De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait si in ea vreau sa mor!”, iar catre fiii lui a rostit: “Fiilor, fiti barbati! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai ramas decat sufletele. Sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le ducem curate inaintea feței Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm pacatele noastre cu sângele nostru!”. În urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit sa fie taiate capetele copiilor domnitorului.

Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Stefan si Radu.

Cand a sosit randul lui Matei, baiatul cel mai mic, acesta a inceput sa planga. Tatal lui i-a poruncit sa se asemene fratilor sai. Copilul s-a indreptat spre jertfa fara retineri.

Au urmat Ianache Vacarescu, bunul sfetnic al Brancoveanului si apoi domnitorul, care a batut o cruce mare si a spus: “Doamne, fie voia Ta!”.Trupurile pescuite din Bosfor, redescoperite dupa doua secole!

Trupurile lor au fost aruncate in Bosfor. Au fost scoase de cativa crestini si ingropate in mare taina intr-o manastire din Halki, chiar langa Tarigrad.

In vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămășițele domnitorului și le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din centrul Bucurestiului.

A asezat peste mormant o piatra impodobita doar cu pajura tarii, fara nici o pisanie, iar deasupra a pus o candela de argint.

Pornind, între altele, si de la inscriptia de pe această candelă (din 12 iunie 1720), Virgil Drăghiceanu a făcut în anul 1914 senzationala descoperire a mormantului voievodal (“cea mai mare rasplata pentru modesta mea activitate de o viață”, ii scria el savantului Dimitrie Onciul).

In jurul autenticitatii si paternitatii descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici si chiar procese, in care de partea lui Virgil Drăghiceanu a fost incă de la început, printre multi altii, și marele Nicolae Iorga.

Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu cu fiii sai si cu sfetnicul Ianache au fost declarati „sfinti” de către Biserica Ortodoxă Română.

Sunt sarbatoriti pe 16 august pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *