Web Analytics
scris marți, 27.12.2022

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX: Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul martir al Creștinătății

Sfântul Ștefan sau Stephanus (n. 1 – d. 35) după Noul Testament a fost primul martir creștin, condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim. Numele Stefan este de origine greacă (de la „Stephanos”) si inseamna „coroană”, „ghirlandă” sau „cunună”, cu care erau răsplătiți învingatorii.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX: Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul martir al Creștinătății

Sfantul Ștefan era iudeu de neam, din semintia lui Avraam.

Citește și: Tradiții de Sfântul Ştefan. Ce trebuie să faci azi ca să-ți meargă bine

Potrivit Noului Testament, Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi.

Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ștefan a fost numit Arhidiacon.

Acestia aveau menirea sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune.

Primul dintre acestia a fost Stefan, iar ceilalti sase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae.

Rolul lor in Biserica primara depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre.

Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfantul Stefan cunostea foarte bine Scriptura si propovaduia cu multa putere pe Hristos.

Saducheii si fariseii au pus niste barbati sa spuna ca L-au auzit rostind cuvinte de hula impotriva lui Moise si a lui Dumnezeu. In vremea aceea, blasfemia era pedepsita cu moartea.

Ajuns in fata Sinedriului, i-a infruntat pe judecatori, iar acestia au cerut ca Stefan sa fie ucis cu pietre. In acele momente, Sfantul Stefan a avut o viziune in care l-a vazut pe Hristos „stand de-a dreapta lui Dumnezeu.

Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu.“ (Faptele Apostolilor).

Conform Noului Testament și tradiției creștine, printre cei ce l-au judecat și care au asistat la uciderea lui s-a aflat și Saul, convertit ulterior la creștinism, cel ce avea să devină Sfantul Pavel.

După ce diaconul a murit zdrobit de pietre, trupul lui a fost aruncat  spre a fi mâncat de fiare şi de păsări şi a zăcut neîngropat o zi şi o noapte.

Apoi, moaştele lui au fost duse  în taină departe de Ierusalim şi îngropate în taină  de un grup de bărbaţi evlavioşi.

Pentru ca exista obiceiul ca cei omorati cu pietre sa nu fie inmormantati in cavoul familiei, se crede ca a fost pus in mormantul unui crestin.

Moastele sale au fost descoperite in anul 415. Din anul 560 osemintele sale s-ar afla împreună cu osemintele arhidiaconului roman Laurentius  (d. 258) în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.

Citește și: Hotelul de gheaţă din Munţii Făgăraş a primit primii vizitatori din acest sezon

Sfantul Apostol Stefan, cel dintai martir al Bisericii lui Hristos, este primul model de jertfa crestina pentru toti.

 In tara noastra mai mult de 400000 de romani poarta numele de Ștefan, Ștefanel, Ștefanița, Ștefana, Fanel, in cinstea Sfantului Arhidiacon Ștefan, primul martir al Crestinatatii.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *