Web Analytics

Recoltă bună pentru procuroul şef Nicolae Blaga

de | 4.11.2010 16:03 | Dezvăluiri

# Trei operaţiuni ale DIICOT Piteşti, în topul pe 2010. „Zona Argeş – Vâlcea prezintă un potenţial criminogen ridicat, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de criminalitate informatică şi comerţ electronic. Este vorba despre înşelăciunile pe internet şi toată gama infracţiunilor de falsificare şi retragere de numerar cu cardul. La nivel naţional, suntem consideraţi o zonă cu o criminalitate informatică ridicată, în special la nivelul judeţului Vâlcea”. Cu această concluzie a debutat dialogul nostru cu procurorul-şef Nicolae Blaga, şeful Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT, serviciu care are în subordine şi biroul de la Vâlcea. Am aflat astfel că, în decursul acestui an, au fost instrumentate 18 dosare de crimă organizată pentru zona Argeş – Vâlcea, toate finalizate cu trimiterea în judecată. Au fost arestate preventiv 67 persoane şi aproape 50% din dosarele de crimă organizată pentru judeţul Argeş sunt de criminalitate informatică. Pe lângă acestea, 15% sunt dosare în care sunt cercetate persoane ce au comis infracţiuni ce privesc grupuri sau structuri din sfera criminalităţii organizate. Tot un procent de 15% îl reprezintă infracţiunile din domeniul traficului şi consumului ilicit de droguri, iar alte 15% sunt infracţiuni privind traficul de persoane (în scopul exploatării sexuale, al muncii la negru şi al cerşetoriei). Cu un procent de 5%, dar cu o creştere progresivă, sunt infracţiunile de contrabandă cu ţigări în special din Ucraina, Serbia şi Republica Moldova. Alt gen de infracţiuni instrumentate de DIICOT Piteşti sunt contrabanda şi evaziunea fiscală săvârşite de grupări organizate, spălarea de bani şi falsul de monedă.

Gruparea de crimă organizată care prelua firme cu datorii

Una dintre acţiunile de amploare desfăşurate la nivel local, în luna iunie a acestui an, de către procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT a fost arestarea, în urma unor percheziţii domiciliare desfăşurate pe raza a trei judeţe, a membrilor unei grupări, organizate cu scopul de a obţine profituri prin înşelarea unor persoane juridice, societăţi comerciale. Începând cu anul 2007, gruparea condusă de cetăţeanul italian Culicigno Pasquale, la iniţiativa altor trei persoane de cetăţenie română, au preluat prin cesiune firme cu diferite datorii către alţi creditori, în schimbul unor sume de bani sau bunuri. Contractele de cesiune au fost întocmite pe baza unor cărţi de identitate falsificate, în care fuseseră inserate date fictive. În acest mod au fost preluate 46 de firme de pe întreg teritoriul României, prejudiciul total ridicându-se la suma de un milion de euro.

Filiera informatică cu ramificaţii  în SUA, Cehia şi România

Un dosar voluminos a avut de întocmit DIICOT şi pentru trimiterea în judecată a membrilor unei grupări specializate în comiterea de infracţiuni informatice, desfăşurând activităţi de cercetare şi urmărire penală pe teritoriul a trei state: România, Statele Unite şi Cehia. Pentru capturarea infractorilor, a fost dislocat un număr mare de forţe de poliţie şi jandarmerie, iar operaţiunea a fost condusă şi coordonată de către cinci procurori din cadrul Serviciului Teritorial Piteşti şi de către procurorul titular al Biroului Teritorial Vâlcea. Au fost arestate 47 de persoane, învinuite de a fi înşelat cetăţeni români şi străini. Ca şi mod de operare, inculpaţii accesau site-uri specializate, oferind spre vânzare-închiriere bunuri pe care nu le deţineau. Accesarea acestor site-uri se făcea prin folosirea unor conturi de utilizator aparţinând altor persoane, realizându-se, în acest fel, disimularea identităţii şi creându-se percepţia unui utilizator legitim. În acest scop, utilizau aplicaţii pentru ascunderea IP-ului în corespondenţa electronică. Victimele erau induse în eroare în acest fel, pentru a transfera diverse sume de bani, cu titlul de preţ sau garanţie a bunului cumpărat sau închiriat. Făptaşii aveau legături cu persoane din afara graniţelor ţării, persoane care ridicau sumele de bani şi le trimiteau în România, prin serviciul Western Union, pe numele unor persoane cu identităţi false. Pe întreg traseul infracţional, se ascundea astfel provenienţa ilicită a sumelor de bani obţinute din tranzacţii. În acest fel au fost păgubite peste 800 de persoane şi s-a provocat un prejudiciu total de circa 750.000 euro.

Gruparea de contrabandă cu ţigări pe axa Moldova-Ucraina

Contrabanda cu ţigări nu a ocolit nici judeţul Argeş, înregistrând chiar o creştere. Luna trecută, una dintre cele mai mari capturi, la nivel naţional, de ţigări de contrabandă, a avut loc în Argeş, în urma unui flagrant organizat de către procurorii DIICOT împreună cu comisarii Gărzii Financiare Argeş. Ţigările erau aduse din Republica Moldova şi Ucraina şi distribuite pe piaţa din judeţul Argeş. O parte dintre capii reţelei sunt, în prezent, arestaţi preventiv.
(Adriana Gândilă)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii