Reţeta pe baza căreia se prepară zilnic delicioasele bucăţi de pui originale KFC împlineşte anul acesta 70 de ani. Deşi în prezent reţeta se află la loc sigur într-un seif din Louisville Kentucky, primii săi ani de existenţă au fost unii destul de agitaţi. Colonelul Sanders, cel care a descoperit amestecul de 11 ierburi şi mirodenii, a fost la un pas să renunţe la prepararea produselor care l-au transformat în emblema KFC după ce, în 1939, un incendiu a distrus bucătăria în care el lucra, la un motel din Corbin, Kentucky. Pentru că gustul puiului preparat de Sanders apucase deja să îi uimească pe cunoscuţii săi, la insistenţele acestora, colonelul a rescris reţeta şi, în iulie 1940, a reînceput să gătească pui aşa cum numai el ştia. De-a lungul celor 70 de ani care au trecut de când reţeta a fost pusă pe hârtie de colonel şi închisă în seif, au existat multe speculaţii şi încercări de a o reproduce, toate finalizate cu eşecuri. La ora actuală, secretul reţetei este cunoscut de foarte puţini oameni. Nici măcar companiile care contribuie la amestecul ingredientelor nu au informaţii complete despre reţetă. O companie furnizoare KFC amestecă o formulă care prezintă numai o parte a reţetei. O altă companie de condimente amestecă restul. La final, un sistem procesat de un computer este folosit pentru a securiza şi standardiza amestecul produselor. KFC Corporation, cu sediul în Louisville, Kentucky, este cel mai popular lanţ de restaurante cu preparate din pui. În prezent există aproximativ 36.000 de restaurante KFC în întreaga lume, ce servesc cam 12 milioane de clienţi în fiecare zi. (N.D.)
articol scris joi, 04 noiembrie 2010
Reţeta secretă a produselor KFC împlineşte 70 de ani
Distribuie!
CASS ar putea fi eliminat pentru mame și veterani de la 1 ianuarie 2027. Anunțul lui Florin Manole
Românii care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului ar putea scăpa de contribuția de asigurări sociale de sănătate începând cu […] Citește!
Spania cere blocarea TikTok! Peste 48 de milioane de vizualizări ale unor postări legate de abuzuri asupra copiilor
TikTok ar putea fi suspendat temporar în Spania, după ce o investigație jurnalistică a scos la iveală amploarea distribuirii unor […] Citește!
Scandal de spionaj în armata americană: Un militar SUA, arestat în Marea Britanie. Este suspectat că ar fi colaborat cu Rusia
Un caz de presupus spionaj zguduie cooperarea militară dintre Statele Unite și Marea Britanie. Un militar american în vârstă de […] Citește!
Argeș. 10.270 de șomeri înregistrați la final de octombrie 2026. De unde provin
La sfârșitul lunii octombrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 10.270 șomeri (din care […] Citește!
Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB
LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!
Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu
Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!
Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB
Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!
Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii
Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!
Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie
Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!
România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională
Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!
Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale
Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!
Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf
Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!



























0 Comentarii