Comisarii revoluţionari de propagandă din Piteşti de la 1848
1848, mai-septembrie. În Piteşti au activat având calitatea de comisari revoluţionari de propagandă, Andrei Pretorian, M. Marghiloman, C. Catina, N. Nanu, Ion I. Mihăileanu, Scarlat, Ştefan şi Demostene, Turnavitu, Partenie Ieromonah, Gheorghe Petrescu, Toma Furduiescu, Ilie Trifonescu.
Piteştenii au susţinut deciziile secularizării averilor mănăstireşti
1863, decembrie 16. Piteştenii au susţinut deciziile secularizării averilor mănăstireşti, concretizate prin Legea datată 13/25 decembrie 1863. La nivelul Principatelor, acestea cuprindeau 27% din pământul cultivabil al ţării.
Principele Carol a primit la Cartierul General din Piteşti, în audienţă, pe agentul diplomatic al Serbiei
Pe 9 mai 1878, principele Carol a primit la Cartierul General din Piteşti, în audienţă, pe agentul diplomatic al Serbiei. Acesta i-a înmânat din partea principelui acestei ţări, distincţia Marele Cordon al Ordinului Tacova. La dineul dat în cinstea acestui eveniment, principele Carol a ţinut un discurs în care, printre altele, a apreciat patriotismul piteştenilor.
Muncitorii din Piteşti au participat activ la greva din 20 octombrie 1920
Muncitorii din Piteşti au participat activ la greva din 20 octombrie 1920. Pentru oprirea demonstranţilor a fost folosită armata, iar reluarea lucrului s-a făcut pe 22 octombrie 1920, sub ameninţarea şi presiunile autorităţilor.
S-au construit în Pitești în patru ani nu mai puţin de 9.300 de apartamente
Între anii 1966-1970 investiţiile de stat pentru dezvoltarea localităţii Piteşti s-au ridicat la fabuloasa sumă de 9,4 miliarde de lei, construindu-se concomitent cu marile unităţi economice nu mai puţin de 9.300 de apartamente.
Iarnă în toată regula de Paște în Piteşti
Pe 15 aprilie 1966, ziua a doua de Paşte, după o iarnă foarte grea, începută în octombrie 1965, cu zăpadă abundentă şi temperaturi ridicate, la Piteşti a nins, stratul de zăpadă atingând, în numai două ore, zece centimetri.
(Informaţii selectate din “Piteşti-620, memento” de Petre Popa. Rubrică realizată de Marius Ionel)