Carol Robert de Anjou asediază Curtea de Argeș
În perioada septembrie-noiembrie 1330 a avut loc campania regelui Ungariei Carol Robert de Anjou împotriva lui Basarab I, în urma căreia Curtea de Argeş a fost asediată. Între 9 şi 12 noiembrie 1330, oastea Ţării Româneşti condusă de Basarab I a înfrânt oastea ungurească. În urma acestei victorii, Ţara Românească şi-a recăpătat independenţa, iar reşedinţa a fost mutată la Câmpulung, oraş atestat documentar în anul 1300. Datorită stării economice prospere a Ţării Româneşti, domnitorul Vladislav I s-a hotărât să bată primele monede româneşti la Curtea de Argeş.
Argeşul era inclus în provincia imperială romană Dacia Felix
Între anii 106-271 d.Hr., o parte din judeţul Argeş era inclusă în provincia imperială romană Dacia Felix. Prima linie de fortificaţii a fost construită pe cursurile de apă ce făceau legătura cu Transilvania iar la Rucăr exista un punct de control şi supraveghere denumit „Scărişoara”. O altă linie de fortificaţii, cunoscută sub numele de Limes Transalutanus, a fost ridicată în timpul împăratului Septimius Severus şi începea de la Dunăre, trecând pe la Roşiori de Vede, Piteşti, Câmpulung, Rucăr şi Râşnov. Şapte din cele 13 castre ale limes-ului se aflau în judeţul Argeş respectiv în localităţile Urlueni, Fâlfani-Izbăşeşti, Săpata, Albota, Purcăreni, Jidava şi Rucăr. Atât drumul comercial care trecea prin pasul Bran spre Dacia Apullensis, precum şi cel care trecea prin Buzău, Piteşti şi Ioneştii Govorii au favorizat legăturile provinciei romane Dacia Felix cu dacii liberi din Muntenia.
Întâlnirea de la Podu Dâmboviţei
La 15 octombrie 1659, la Podu Dâmboviţei, domnitorul Ţării Româneşti Mihnea al II-lea s-a întâlnit cu principele Transilvaniei Rakoczi al II-lea în scopul încheierii unui tratat de alianţă împotriva Imperiului Otoman.
Prefectul Tudorache Brătianu a donat pământ pentru spital
Primele străzi construite în Piteşti au fost Uliţa Domnească, numită ulterior I.C. Brătianu, şi strada Şerban Vodă. În capătul Uliţei Domneşti se afla spitalul Brătianu construit pe terenul donat de prefectul de Argeş Tudorache Brătianu, fiul lui Dincă Brătianu şi frate cu Ion Brătianu. În mijlocul curţii spitalului se află şi astăzi casa lui Tudorache Brătianu. În momentul când s-a pensionat, în curtea vastă din faţa casei sale, Tudorache Brătianu a amenajat un manej pentru cai.
(Informaţii selectate din “Piteşti-620, memento” de Petre Popa. Rubrică realizată de Marius Ionel)
0 Comentarii