Web Analytics
scris miercuri, 17.07.2013

Caleidoscop

Topârceanu a făcut şcoala primară la Şuici

În 1894, Paraschiva şi Ion Topârceanu se mută cu atelierul de ţesut covoare din Bucureşti, la mănăstirea Văleni, din judeţul Argeş. La vremea aceea George Topârceanu, viitorul mare poet român, avea 9 ani şi absolvise primele două clase primare la Bucureşti. George Topârceanu urmează ultimele trei clase primare în comuna Şuici, la 2 kilometri de mănăstirea Văleni.

Bălăcenii nu aveau vii la Stolnici

Constantin Bălăceanu Stolnici îşi aminteşte cu emoţie de locurile natale din Argeş, unde boierii Bălăceni s-au bucurat de simpatia şi respectul oamenilor. Despre vinurile vremii academicianul îşi aminteşte că bălăcenii nu au avut vii, pentru că la Stolnici nu era o zonă propice acestor culturi şi nici nu existau specialişti în aşa ceva. Rudele lui aveau vii în judeţul Buzău, la Pietroasele. Bunica lui i-a povestit despre criza determinată de atacul filoxerei, care a distrus baza viticolă a României. A fost nevoie de importarea de viţă americană, pe care s-au grefat viile. După acest dezastru, vinurile tradiţionale de pe vremea lui Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu şi perioada fanariotă au dispărut din ţara noastră.

Poliţia a apărat Piteştii de ţăranii răsculaţi

Răscoala din 1907 le-a dat mari bătăi de cap autorităţilor piteştene. Poliţia a fost mobilizată ca să păzească oraşul de ţăranii răsculaţi, alături de unităţi de infanterie, cavalerie şi artilerie. Din iniţiativa profesorului de gimnastică Vasile Mândru, în oraş s-a format o gardă civică sub comanda maiorului Vignieru. În ziua de 14 mai 1907, au fost arestaţi 253 de ţărani care au fost închişi în cazarma Regimentului de artilerie din Piteşti.

Falsificator celebru arestat la Piteşti

Imaginea poliţiei piteştene s-a îmbunătăţit vizibil în 1902, după o arestare spectaculoasă. Pe 15 iunie, aşa cum a scris presa vremii, comisarul Becescu de la secţia II Piteşti l-a arestat în oraş, pe cel mai căutat escroc şi falsificator ploieştean, Ion Gheorghe. Arestarea a fost una spectaculoasă, piteştenii asistând la o urmărire ca în filme, soldată cu focuri de armă.

Vama din Rucăr și Dragoslavele plătea 50 de taleri bisericii

Prin hrisovul din 15 martie 1699, domnitorul Constantin Brâncoveanu a dispus ca din vama domnească de la Rucăr şi Dragoslavele să se ia 50 de taleri pe an pentru o biserică din oraşul Făgăraş, ctitorită de el. În fiecare an, în ziua de Sfântul Dumitru, preoţii de la biserica din Făgăraş veneau la Rucăr să ridice banii.

(Informaţii selectate din “Piteşti-620,  memento” de Petre Popa. Rubrică realizată de Marius Ionel)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită