Web Analytics

articol scris joi, 21 octombrie 2010

Ce vină are doamna Ghiorghiu?

Am văzut la televizor diverşi analişti care au criticat cu răutate protestul angajaţilor din Finanţele Publice. Niciunul nu a stat de vorbă cu greviştii. Niciunul nu a dialogat cu ei. Comentariile lor nu au avut în vedere că cei care îşi strigă nemulţumirile sunt oameni înainte de fi salariaţii unei instituţii. Oameni cu nume şi cu prenume, cu familii, cu facturi de plătit, unii cu rate la bănci, oameni cu grija zilei de mâine, pur şi simplu oameni.
Două ore, atât am zăbovit printre sutele de protestatari adunaţi, săptămâna trecută, în holul de la parterul Finanţelor Publice Argeş. I-am ascultat. Erau revoltaţi, iar cuvântul este prea blând pentru a descrie fidel starea lor de nervozitate şi de frustrare. „Îi tot zic copilului meu să înveţe ca să răzbată, mai târziu, în viaţă. De ce să-i mai spun asta? Mama lui are facultate şi master şi a ajuns să câştige cinci milioane de lei! La ce mi-au folosit studiile superioare?”, mi s-a plâns o doamnă. Corectă întrebarea.
Facultate şi master are şi Elena Ghiorghiu. La 37 de ani se gândeşte serios să părăsească Finanţele: „Dacă mi-aş găsi un alt loc de muncă, aş pleca. Niciodată nu a fost mai rău! Mă simt umilită. Îşi bat joc de noi!”. Lucrează în Finanţe din 1999 şi este convinsă că există bani pentru salarii decente, dar că sunt direcţionaţi către campaniile electorale care vor veni.
Anularea stimulentelor, survenită după reducerea cu 25%, i-a coborât venitul lunar net la sub 300 de lei! L-am auzit pe Traian Băsescu declarând că stimulentele sunt parte a unui sistem clientelar. Bun. Pot fi de acord cu el. Ce vină are, însă, doamna Elena Ghiorghiu? Ce vină au colegii ei? Cum este posibil să-i laşi două luni muritori de foame, suprimând stimulentele fără ca, în acelaşi timp, să pui altceva în loc? Guvernare sinistră şi tembelă!
Politicienii sunt cei care aveau obligaţia să aşeze lucrurile pe un făgaş normal. Lor trebuie să le reproşăm că instituţia Finanţelor Publice nu a fost încă reformată. Ei au transformat stimulentele, altfel fireşti, într-un instrument perfid. Şi tot politicienii sunt vinovaţi că marea evaziune fiscală este trecută cu vederea, din motive lesne de priceput. Cine conduce Fiscul, cine conduce Garda Financiară? Nu politicienii? Nu partidele? Din cauza lor şi, desigur, a unor cozi de topor din sistem, marea evaziune îşi face de cap.
În Finanţele Publice sunt şi loaze şi şpăgari. Pentru derbedeii care iau şperţ, pentru indivizii care nu au habar de meserie sau pentru nesimţiţii care te tratează cu aroganţă şi obrăznicie la ghişee nu se cade să aruncăm anatema asupra tuturor angajaţilor din instituţie. Elena Ghiorghiu şi alţi mulţi oameni din Finanţe care-şi fac treaba, cu profesionalism şi conştiinciozitate, merită respect şi salarii decente. Este şi pentru binele nostru. O instituţie de stat în care profesioniştii sunt încurajaţi lucrează mai eficient şi mai corect în folosul cetăţenilor, al contribuabililor. Cine are urechi de auzit să audă.
(MIHAI PAUL CODUNAS)

Distribuie!

0 Comentarii

Universitatea Craiova – Egnatia 2-0, în Conference League!

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 3 din faza ligii UEFA Conference […] Citește!

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Percheziții în Arad și Timiș. Patru polițiști de frontieră suspectați că ar fi permis intrarea ilegală a transporturilor de animale, în plină criză a pestei porcine

Patru polițiști de frontieră sunt cercetați într-un dosar de corupție, fiind suspectați că ar fi primit bani de la transportatori […] Citește!

LPF a anunţat programul ultimei etape din 2026. Farul Constanţa – FC Argeş, sâmbătă, 19 decembrie

LPF şi deţinătorul de drepturi TV au stabilit programul etapei a 20-a, ultima din anul 2026. Orele de disputare vor […] Citește!

Colet-surpriză din Spania, interceptat în Gorj. Aproape 8 kilograme de canabis, ascunse printre dulciuri și alimente

Un colet expediat din Spania, care părea să conțină doar alimente și produse obișnuite, a dus la declanșarea unei intervenții […] Citește!

Iulian Tameş va da lovitura de începere a meciului FC Argeş – Dinamo

FC Argeș și Dinamo se întâlnesc vineri, 6 noiembrie, în etapa cu numărul 15 din Superliga. Partida este programată de […] Citește!

Poșta Română se transformă și în punct de colectare! Telefoanele și electronicele vechi vor putea fi predate în mii de oficii

Românii vor avea la dispoziție o nouă modalitate de a scăpa de aparatele electrice și electronice vechi, fără să mai […] Citește!

Ce decizie a luat Harry Kane

Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur 2026, a semnat prelungirea contractului cu Bayern Munchen. Atacantul englez și-a pus semnătura pe […] Citește!

Vești bune pentru șoferi: Autostrada A0 se apropie de finalizare. Când va fi gata legătura cu A1

Lucrările la unul dintre cele mai importante tronsoane ale Autostrăzii Bucureștiului, A0, au intrat în etapa finală, iar șoferii ar […] Citește!

Florin Prunea a numit jucătorul ”perfect” din SuperLiga: ”Este numărul 1”

Alaa Bellaarouch a ajuns la Dinamo în vară, sub formă de împrumut de la Braga, iar portarul marocan a impresionat […] Citește!

Prima de carieră didactică: Ministerul Educației prelungește termenul. Cine primește 1.500 de lei și pe ce pot fi cheltuiți banii

Ministerul Educației a anunțat prelungirea termenului pentru alimentarea cardurilor aferente primei de carieră didactică, o măsură care îi vizează pe […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete