Puţini oameni au făcut pentru urbea lor cât a înfăptuit colecționarul Gheorghe Chiţa pentru Câmpulung. Istoria vizuală a Câmpulungului, dar şi a Muscelului ar fi fost mult mai săracă dacă Gheorghe Chiţa nu ar fi adunat, cu răbdare şi tenacitate, piesă cu piesă pentru a completa un ”mozaic” de-a dreptul impresionant: aproape 1.000 de cărţi poştale ilustrate.

1979: traseul clasic pentru perioada comunistă: Kiev – Leningrad – Riga – Moscova

Dacă această pasiune a lui este cunoscută, ceea ce nu ştie aproape nimeni este faptul că Gheorghe Chiţa e autorul unui volum inedit cu impresii de călătorie, însemnări făcute între 1979 și 2009 în toată Europa. Fire metodică, turistul şi-a notat zi de zi pe carneţel ce a văzut, ce a simţit, ce l-a impresionat, ce a păţit, uimirile şi dezamăgirile care cu timpul au însumat un număr considerabil de pagini. Volumul intitulat „Prin Europa. Impresii de călătorie”, tipărit în numai două exemplare la propria imprimantă, începe cu descrierea din iunie 1979 a unui traseu ”clasic” pentru perioada comunistă: Kiev – Leningrad – Riga – Moscova. Excursie organizată ”cu voie de la partid”, ghid (probabil colaborator al Securităţii), obiective prestabilite, program fix, în fine, tot ”arsenalul” consacrat. Momentul de cotitură al turistului Gheorghe Chiţa (şi, poate, chiar al întregii sale biografii!) a fost însă plecarea din 1980 în Italia, ca invitat la o expoziţie de filatelie pentru care pregătise exponatul „Leonardo da Vinci”: „Pentru realizarea exponatului filatelic «Leonardo da Vinci» am primit şi concursul unui colecţionar din Milano cu care am făcut schimburi importante. El m-a invitat la expoziţia tematică din octombrie 1980, ştiind că l-am întocmit, astfel că puteam participa cu exponatul la o expoziţie a cărei temă era «Arta»”.

1980: prima ieșire în Vest

Scăpat din ”cuşcă” şi ajuns în Italia, Gheorghe Chiţa se consideră, pe bună dreptate, un privilegiat (alţii, ca mine bunăoară, nici nu puteau visa pe atunci la un paşaport!) şi foloseşte la maximum timpul disponibil. Poartă cu sine, pregătită cu grijă de acasă, o vastă documentaţie. Vede, rând pe rând, orașele Veneţia, Milano, Modena, Florenţa, Vinci şi Roma și vizitează obiectivele principale, plin de frenezia marilor valori ale artei antice şi renascentiste. Programul este dens, fără sincope: „Sosesc la Roma în cursul nopţii. Rămân în sala de aşteptare a gării Termini şi încerc chiar să aţipesc puţin, asemenea altor călători. Carabinierii s-au uitat îndelung la biletul meu, dar n-au zis nimic. La toaleta gării sunt condiţii bune de spălat şi bărbierit, aşa că fac şi eu acest lucru. La ora 7 ies prin oraş, unde, conform programului făcut în timpul nopţii, am început cu vestigiile romane care, fiind în aer liber, nu se punea problema orei de deschidere. Astfel am văzut celebrul Colosseum, Columna lui Traian, Arcul lui Constantin, grandiosul monument al lui Vittorio Emmanuele despre care citisem că seamănă cu o uriaşă maşină de scris. Am intrat apoi în toate bisericile care mi-au ieşit în cale. Nu are sens să le mai descriu. Toate erau foarte frumoase. Mi-au plăcut în mod deosebit Santa Maria Maggiore, Biserica del Giusso şi San Pietro in Vincoli, unde am admirat celebrul «Moise» al lui Michelangelo. L-am atins şi eu pe piciorul gol, lustruit de milioanele de atingeri de-a lungul timpului”.
Această primă ieşire în Vest, când Gheorghe Chiţa a trecut prin Italia, Elveţia şi Austria, îmi pare a fi un fel de traseu iniţiatic, întrucât călătorul a parcurs în cele două săptămâni un drum al ”maturizării”: de la „novicele” care păşea timid pe dalele Pieţei San Marco din Veneţia, la ”maturul” care străbate cu pas sigur străzile Vienei. De aceea cred că nu numai pentru cititor, dar chiar şi pentru călătorul Gheorghe Chiţa această peregrinare avea să fie cea mai plină de senzaţii şi de semnificaţii dintre toate cele 15 călătorii pe care le va face în Europa de-a lungul următoarelor trei decenii.

Cu Dacia prin Europa

Încurajat de reuşita primei ieşiri din ”lagărul socialist”, Gheorghe Chiţa a recidivat peste doi ani (nu se putea merge în Occident decât o dată la doi ani, spuneau reglementările timpului!). De data aceasta pleacă cu propria maşină Dacia, pe un itinerar care trece prin Ungaria, Cehoslovacia (nedivizată pe atunci), Austria, RFG, Franţa, Elveţia, Italia și Iugoslavia. În mod evident, un lucru este surprinzător: curajul călătorului. De ce spun curaj? Pentru că a porni pe un traseu de mii de kilometri cu o maşină nu foarte sigură şi a nu şti niciodată unde înnoptezi, mi se pare ceva aproape la limită. Astfel, seară de seară, în propria maşină staţionată fie într-o parcare, fie într-o benzinărie, fie pe o stradă mai liniştită ori într-un parc, foarte rar într-un camping, călătorul îşi găseşte un adăpost improvizat, după o zi epuizantă. Dar nu totdeauna lucrurile stau aşa cum trebuie, după cum se poate constata din următoarea însemnare făcută la Roma: „La 14,30 ne îndreptăm spre maşină şi nu ne vine să credem ce vedem: capota de la portbagaj întredeschisă, geamul uşii din dreapta spart, puţinele lucruri rămase, răscolite. Nevasta se aşază pe bordură şi plânge, eu caut un poliţist, îi explic. Îmi dă o adresă unde mă sfătuieşte să-l însoţesc la un sediu, lângă gară, unde era un oficiu pentru străini. Dau o declaraţie şi atât. Mă întorc la maşină şi facem un inventar al lucrurilor furate: aparatul de radio şi sacoşa cumpărate din Cehoslovacia, lenjeria mea, servieta cu aparatul de fotografiat, trusa de bărbierit, pantofii, prosoapele, ţigările şi cine ştie ce vom mai descoperi pe parcurs”.
După ”ucenicia” primei ieşiri în Occident şi proba de rezistenţă a celei de a doua excursii în Vest, Gheorghe Chiţa devine un turist cu ceva experienţă ”capitalistă” şi în vara lui 1984 pleacă, tot cu Dacia sa, pentru mai bine de o lună pe itinerarul Iugoslavia – Italia – Franţa – RFG – RDG – Cehoslovacia – Ungaria. Îşi permite de data aceasta să fie chiar selectiv: revede ceea ce crede că merită şi adaugă noi obiective. Se simte din tonul relatării din jurnalul de călătorie că este mult mai ”stăpân pe situaţie”, că experienţa celorlalte două voiajuri în Europa Vestică îşi spune cuvântul. Următoarea călătorie o face pe traseul: Iugoslavia – Italia – Austria – Ungaria (1987).

După 1990: Grecia, Turcia și Anglia

”Impregnat” de libertatea Occidentului, la întoarcerea în ţară Gheorghe Chiţa are parte de un duş rece: „… ne îndreptăm spre frontieră, unde ajungem seara pe la zece şi jumătate la Nădlac (Arad) şi unde stăm circa trei ore, deşi nu erau prea multe maşini în faţa noastră. Ne vine rândul şi ni se spune să scoatem totul, dar absolut totul din portbagaj. Ne supunem şi asistăm la penibilul spectacol când au cotrobăit prin toate sacoşele, cutiile, valizele, au răsfoit toate revistele, inclusiv jurnalul de călătorie din care au citit câteva pagini răzleţe, fără comentarii. Niciodată, dar niciodată, la niciuna din trecerile anterioare ale frontierei (şi trecusem de peste zece ori), nu m-au controlat cu atâta minuţiozitate. Mi-au pus vamă până şi pe articole de toaletă pentru care, de regulă, nu se plăteşte vamă (săpunuri, de exemplu). În sfârşit primim paşapoartele şi după ora 1,00 părăsim frontiera. Intraţi pe pământ românesc, încet-încet realizăm că ne apropiem de casă, pe şoselele «ornate» cu gropi la tot pasul, mizerie, lipsă de civilizaţie…”
Cu excursia din 1987 perioada ”eroică” a călătoriilor lui Gheorghe Chiţa ia sfârşit, pentru a face loc altei etape, marcate de căderea Cortinei de Fier. Puţini au fost cei care au putut pleca, în timpul regimului comunist, spre ”lumea liberă”. Alibiul colecţionarului Chiţa a fost filatelia, cea care din 1980 l-a propulsat pe o traiectorie europeană nebănuită. Excursiile făcute după 1990 stau sub altă zodie – cea a normalităţii. Paşaportul nu mai este un privilegiu, deşi vreme de mai mulţi ani obţinerea vizei pentru Vest nu a fost un lucru uşor. Paginile consacrate călătoriilor făcute după 1990 sunt la fel de numeroase precum cele de dinainte. Gheorghe Chiţa revede Italia, Franţa, Ungaria, chiar fosta Iugoslavie, când situaţia politică era confuză şi începuse conflictul armat. Este acum un turist european, departe de experienţele perioadei ”eroice” din vremea comunismului. Spiritul de aventură de altădată lasă loc tihnei şi la sfârşitul lecturii notelor de călătorie rămâi parcă o clipă cu nostalgia perioadei începuturilor.
Sursa: FB Domeniul Muscel-Adrian Săvoiu