Web Analytics
scris miercuri, 07.02.2018

Câinii salvamontişti, Dara şi Helios, la Ziua Cititului de la Biblioteca Judeţeană

9 01Joi, 1 februarie, Citim Împreună România a celebrat, împreună cu mii de copii și sute de educatori, învățători, profesori, bibliotecari, librari și pasionați de lectură din întreaga țară, Ziua Internaţională a Cititului Împreună (ZICI). Aflată la a doua ediție națională, ZICI România a fost parte a unui eveniment global, organizat de către LitWorld și marcat anual de milioane de oameni, în peste 100 de țări.
Când citim împreună cu copiii, schimbăm lumea! Așa se face că Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” a răspuns prezent la Ziua Internațională a Cititului Împreună. Evenimentul a fost structurat în trei părți: lectură, vânătoare de comori și – piesa de rezistență –  numărul de dresaj canin.
9 02Cu mic cu mare, ne-am dat întâlnire într-un cadru familiar și am pășit pe covorul fermecat al poveștilor. Am zburat către lumi de mult apuse, alături de dinozaurul Sid, să deslușim misterul  prin care și-a pierdut glasul, pentru ca, mai apoi, să zburăm și alături de elefanții cu aripi. În  partea a doua, ne-am pus pălăriile de exploratori și am plecat la o vânătoare de indicii, păstrând aceeași temă a animalelor. Punctul culminant a fost atunci când am primit vizita celor mai curajoși câini salvamontiști, Dara și Helios, care ne-au încântat prin blândețea şi scamatoriile făcute.
Cititul cu voce tare are beneficii majore, mai ales pentru copii, stimulându-le atenția, imaginația și bucuria lecturii pe termen lung. Evenimentul s-a bucurat de un real succes, dovadă stă numărul mare de participanți, iar anul viitor venim cu promisiunea altor surprize.

Câinii salvamontişti, Dara şi Helios, la Ziua Cititului de la Biblioteca Judeţeană

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Fără Carpaţi în Muscel

Ajuns la o jumătate de secol de exprimare, Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați” nu va...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...