Cadastru şi Publicitate Şcolară

de | 11.11.2010 14:52 | Culise

Sincer vorbind, nouă nu ne pasă cu ce se ocupă Iulia Bănică, mama şefului de la Cadastru, dar am scris pentru că există profesori în Argeş curioşi să afle cam ce mai face doamna. Păi, doamna Bănică este un fel de Zina Dumitrescu, care încearcă fel de fel de combinaţii prin PDL. După ce s-a luptat pe viaţă, dar mai ales pe moarte, cu cei care nu vroiau să-l pună pe Răducu, fiul ei, şef la Cadastru, Iulia Bănică a început să se preocupe şi de propria carieră. Că de, aşa-s toate mamele, mai întâi se ocupă să le facă un viitor copiilor şi apoi, dacă se mai poate, fac ceva şi pentru ele. Şi pentru că PDL Argeş este locul unde poţi să devii, peste noapte, dintr-un anonim vedetă, madam Bănică a făcut rumba-tumba, prin învăţământul argeşean, după cum au vrut muşchii ei. A fost mai întâi directoare la o grădiniţa din Piteşti, unde le-a transformat pe toate educatoarele din subordine în „bonele” lui Răducu: una îi spăla hainele, alta i le apreta, iar alta i le călca. După ce s-a plictisit să mai fie director, Iulia Bănică a ajuns inspector la învăţământul preşcolar. Aici, n-a iertat nimic, de la „caşcaval” până la cadouri cu lenjerie intimă, toate numai şi numai de firmă. Mai nou, Iulia Bănică s-a plictisit şi în funcţia de inspector la preşcolari şi s-a cerut directoare la Grădiniţa 18 din Piteşti. Aşa că, dacă o să-l vedeţi pe şeful de la Cadastru din nou pus la patru ace, să ştiţi că iarăşi a început mamiţica să-i care hainele la spălat, la Grădiniţa 18.
(ELECTRO-CUTARE)

Acest articol este despre:

Distribuie!

Articol scris de Jurnal de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole

Circulație închisă pe un drum județean din Argeș
Circulație închisă pe un drum județean din Argeș

Circulația pe drumul județean 741, Pitești – Mioveni se închide, miercuri, 25 mai, între orele 8-15. „Circulația pe tronsonul cuprins între km. 0+000 – 1+450 (intersecția de la Școala Specială Valea Mare Ștefănești), va fi închisă pentru lucrări urgente la trecerea la...


Loading RSS Feed