Web Analytics
scris miercuri, 09.08.2023

Burse între 300 și 3 mii de lei pe luna, pentru elevi, din septembrie 2023

Elevii de gimnaziu și liceu vor primi în noul an școlar, din septembrie 2023, patru tipuri de burse: de merit, socială, tehnologică și de excelență olimpică I și II, potrivit legii Învățământului Preuniversitar. Dispar bursele de studiu și de performanță, care se acordă în prezent, dar în schimb apar bursele de excelență pentru olimpici, care pornesc de la 700 de lei pe lună și ajung la 3000 de lei. Bursa de merit va fi mai mult decât dublu față de valoarea actuală, ajungând la 450 de lei, iar cea socială crește până la 300 de lei. Se introduce bursa tehnologică în valoare de 300 de lei pentru elevii care urmează un liceu cu un astfel de profil. Și mamele minore reintegrate într-o unitate de învățământ beneficiază de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei, notează Edupedu.ro.

Burse între 300 și 3 mii de lei pe luna, pentru elevi, din septembrie 2023

Citește și Percheziții în Argeș într-un dosar de delapidare! Cât e prejudiciul

Noua lege a Învățământului Preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial, prevede la articolul 248 că noile burse ale elevilor se aplică începând cu anul școlar 2023-2024.

Cuantumul minim al burselor și metodologia-cadru de acordare a burselor sunt aprobate prin ordin al ministrului educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFÎP).

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *