Bursa licitaţiilor

de | 16.12.2010 20:37 | Politica si Administratie

9 milioane euro pentru asfaltarea a 47 de străzi din Curtea de Argeş

Primăria Curtea de Argeş sfârşeşte anul în forţă, printr-o licitaţie de mare amploare, în care sunt puse la bătaie fonduri în valoare de 354 miliarde lei vechi fără TVA, adică aproape 9 milioane de euro. Miza este reabilitarea a nu mai puţin de 47 de străzi din municipiu, pe o lungime totală de 33,7 km. Iată că primarul Ninel Diaconu şi oamenii săi se mişcă foarte bine pe linia accesării fondurilor europene, întreaga afacere fiind urmare a câştigării unui proiect pe Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1, privind sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor. Termenul limită pentru depunerea ofertelor la licitaţia care se anunţă încă de pe acum extrem de disputată este data de 26 ianuarie, iar câştigătorul va avea obligaţia să termine lucrările în 18 luni de la semnarea contractului.

Consiliul Judeţean a primit fonduri pentru specializarea socială a primarilor

Şi Consiliul Judeţean a reuşit să acceseze 4,2 miliarde lei vechi, din care 85% reprezintă contribuţie a Fondului Social European, 13% din bugetul naţional şi 2% cofinanţare a CJ. Proiectul vizează „specializarea personalului implicat în furnizarea şi managementul serviciilor sociale din cadrul CJ şi a primarilor din judeţ”, iar la licitaţia care a avut trei ofertanţi, câştigătoare a fost declarată „Asociaţia centrul regional de formare, evaluare, atestare antreprenorială şi profesională” din Cluj Napoca.

Asfaltări de 70 miliarde la Oarja

Şi primarul PDL din Oarja, Constantin Bâlea, se mişcă bine la capitolul lucrări edilitare. El a reuşit să rezerve din bugetul local nu mai puţin de 70 miliarde lei vechi, în vederea modernizării şi reabilitării de drumuri în comună. Peste 10 km sunt vizaţi pentru asfaltare, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor la licitaţie este data de 7 ianuarie. Câştigătorul va avea obligaţia să execute lucrările în 6 luni de la semnarea contractului cu Primăria Oarja.

Primarul Frătică face canalizare la Geamăna

Nici primarul PDL din Bradu, Florin Frătică, nu s-a lăsat mai prejos faţă de colegul din Oarja şi a găsit sursa bugetară de finanţare a unei reţele de canalizare în satul Geamăna. Valoarea estimată a investiţiei, care va avea o lungime totală de 12 km, este de 70 miliarde lei vechi fără TVA, fapt care anunţă licitaţia foarte disputată. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 20 decembrie, iar termenul de execuţie este de 5 luni de la semnarea contractului.
(Rubrică realizată de M. BĂDESCU)

Acest articol este despre:

Distribuie!

Articol scris de Jurnal de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole

Klaus Iohannis, la aniversarea PNL de la Vila Florica: ”Partidul Naţional Liberal a făcut toate schimbările pe care le-a considerat necesare pentru a asigura o conducere capabilă să garanteze o guvernare competentă”
Klaus Iohannis, la aniversarea PNL de la Vila Florica: ”Partidul Naţional Liberal a făcut toate schimbările pe care le-a considerat necesare pentru a asigura o conducere capabilă să garanteze o guvernare competentă”

Șeful statului a declarat, marţi, la aniversarea PNL de la Vila Florica, că a rămas acelaşi partid autentic, care nu şi-a abandonat niciodată în cei aproape 150 de ani de existenţă doctrina, crezul sau valorile. Timpul luptelor politice interne a trecut, cel puţin aşa...


Loading RSS Feed