Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.
Citește și: Update. Argeșeanul prins sub un mal de pământ, dus cu elicopterul la spital!
În privința burselor de merit, conform celor mai recente date transmise de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, peste 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie 2023 de acest tip de burse, transmite Ministerul Educației.
Potrivit Ministerului Educației, 8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranșa de medii 5.00 – 7.99 și 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00.
„În funcție de criteriile de acordare (media anuală/media de admitere), datele centralizate au evidențiat faptul că 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranșa de medii 8.00 – 10.00.
0 Comentarii